O nouă şcoală timişeană beneficiază acum de grupuri sanitare de calitate, acestea înlocuind vechiile incinte din fundull curţii. De această dată copiii fericiţi sunt din comuna Bethausen. Miercuri a fost finalizată o nouă etapă a proiectului “Zece şcoli de nota 10”, iniţiat şi derulat de Rotary Club Cetate Timişoara.
Miercuri, de la ora 13, în Ludoteca Secţiei pentru copii şi tineret, clasele a III-a şi a V-a de la Şcoala „Dimitrie Cantemir” (director Viorica Popa) participă la un cerc de poezie, invitată fiind şi Galina Pantea, autor de cărţi pentru copii. Evenimentul face parte din „Festivalul Naţional al Şanselor Tale”.
Elevii şi cadrele didactice de la Colegiul Tehnic „Ioan Ciordaş” Beiuş au răspuns prompt solicitării făcute de Habitat pentru Umanitate Beiuş de a sprijini o altă asociaţie non-profit cu care tocmai a încheiat un parteneriat.
Campionul olimpic Alin Moldoveanu, a fost alături de poliţiştii bihoreni, pentru a preveni violenţa în mediul şcolar.
Elevii care doresc să demonstreze, printr-un film, că sunt cetăţeni responsabili, mai au timp o săptămână să se înscrie la concursul intitulat În căutarea lui Andrei.
powered by Surfing Waves
Cultură
Filmul va fi proiectat simultan în ambele locații Cinema Palace din Oradea.
BIHON Sport local
Un interesant turneu internațional de old-boys se va desfășura vineri, 23 octombrie, începând cu ora 16:00 pe terenul sintetic de la Complexul Perla din Băile 1 Mai.
Cultură
Concertul de la BT Arena va fi singurul concert din România în cadrul turneului european.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Conform unei postări pe pagina de socializare, primarul orașului Valea lui Mihai a anunțat un prim rezultat din combinarea activității de verificare în teren și utilizarea unei drone în combatarea depozitării ilegale de deșeuri.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Șapte depășiri neregulamentare au fost constatate de polițiștii bihoreni în timpul unei acțiuni desfășurate pe DN1, marți, 20 octombrie. Două dintre manevrele periculoase au fost surprinse cu ajutorul unei drone, în localitatea Tileagd.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
De la pasiunea pentru bucătăria italiană și experiențele trăite în restaurante din întreaga Europă, la un loc devenit familiar pentru orădeni, Via29 sărbătorește un deceniu de activitate cu o surpriză pe măsură.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările pe lotul Suplacu de Barcău – Chiribiș al Autostrăzii Transilvania, cu o lungime de 26,35 km, se apropie de final. Potrivit informațiilor transmise de compania Erbașu pe pagina de socializare, au mai rămas de executat câteva lucrări înainte ca tronsonul să fie pregătit pentru deschiderea circulației.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Acum 7 ani de zile, un tânăr orădean a decis să transforme pasiunea lui pentru auto în business.
Economic
Inspectorii de muncă din Bihor au aplicat amenzi în valoare totală de 155.500 de lei pentru neregulile descoperite în urma controalelor desfășurate în sectorul construcțiilor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Calendarul Evaluării Naționale 2027 pentru absolvenții clasei a VIII-a a fost aprobat oficial, printr-un ordin publicat marți, 20 octombrie, în Monitorul Oficial.