Patru persoane au murit, joi seara, după ce un elicopter s-a prăbuşit în sud-estul Macedoniei, a anunţat presa locală.
Potrivit dr. Beres Zsolt, coordonator al SMURD Oradea, victimele a două incendii au fost transferate, pe 1 ianuarie, cu elicopterul, la Spitalul de Arşi din capitală.
Un grav acident a avut loc, marți dimineața, pe ruta Deta - Timișoara după ce un autoturism a frânat brusc iar cel care venea din spate nu a mai putut evita impactul si s-a ciocnit de acesta. Au fost rănite cinci persoane, printre care se află și un copil în vârstă de doi ani. Pentru transportul unuia dintre răniți a fost nevoie de intervenția unui elicopter SMURD.
Șapte persoane au fost rănite, dintre care trei grav, în urma unui accident care a avut loc în localitatea Bârzava din județul Arad. Un pasager dintr-un autoturism BMW, implicat în accident, a fost transportat la Spitalul Județean Timișoara cu elicopterul SMURD.
Încă un accident de muncă a avut loc, marți seara, pe șantierul Autostrăzii Vestului Lugoj-Deva. Un bărbat a fost trimis cu elicopterul SMURD la Spitalul Județean din Timișoara, acesta fiind grav ranit în zona capului după ce a fost lovit de scara unui tren de călători. Polițiștii și reprezentanții ITM au deschis o anchetă în acest caz.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Șoferii vor putea folosi noul drum care face legătura dintre comuna Paleu și centura Biharia începând de sâmbătă, 27 iunie, ora 9:00.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Doi părinți din zona Beiușului au fost trimiși în judecată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, fiind inculpați că și-ar fi împiedicat cei trei copii să urmeze cursurile învăţământului general obligatoriu, înscriindu-i, în schimb, într-un sistem homeschooling.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Acțiunile sunt derulate începând de vineri, 26 iunie.
Cultură
„Atelierul aerului” este un spectacol educativ și interactiv susținut de actorul Şerban Borda.
Cultură
Expoziția retrospectivă „Clipe” reunește 56 de fotografii care perpetuează tradițiile fotografiei de presă clasice.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Trei bărbați, de 24, 27 și 53 de ani, cu toții din Ortiteag, au fost reținuți de polițiștii Secției nr.7 de Poliție Rurală Tileagd, fiind suspectați de comiterea unui furt de pe un șantier din Chistag.
BIHON Sport local
Vineri, 26 iunie, de la ora 19:00, în Cetatea de Scaun a Sucevei este programată gala aniversară „Colosseum Tournament 50”
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Victorioși în tur cu 3-0 la Sângeorz Băi, fotbaliștii de la Transilvania Sport Academy pot face sâmbătă, de la ora 17:30, pasul decisiv spre Liga 3.
Educație
3.540 de candidaţi s-au înscris în Bihor pentru susținerea probelor în prima sesiune (iunie - iulie) a examenului național de bacalaureat.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Doi bihoreni, condamnați definitiv la închisoare cu executare pentru tâlhărie calificată și încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție, au fost reținuți de polițiștii Compartimentului Urmăriți din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și predați Penitenciarului Oradea.