Consilierii județeni bihoreni au aprobat, în ședința din 27 noiembrie, încheierea unui acord de colaborare între Consiliul Județean Bihor și Comuna Oșorhei, document care clarifică modul de plată a despăgubirilor rezultate din exproprierile realizate pentru construirea centurii ocolitoare a localității Oșorhei și stabilește ce sume au fost deja achitate și ce obligații financiare mai revin părților.
Potrivit anunțurilor postate recent pe paginile de socializare ale primăriilor Mădăras și Gepiu, proprietarii de imobile de pe raza celor două comune care au terenuri situate pe coridorul de expropriere al viitorului Drum Expres Arad-Oradea sunt chemați să se prezinte la semnarea formularelor necesare pentru depunerea documentațiilor individuale la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară.
Joi, 12 iunie, în cadrul unei ședințe extraordinare de îndată a Consiliului Județean Bihor, la care au fost prezenți 33 de consilieri, a fost aprobat Proiectul de hotărâre privind indicatorii tehnico-economici actualizați și declanșarea procedurii de expropriere pentru coridorul extins al lucrării de utilitate publică „Inel Rutier Metropolitan Oradea”.
powered by Surfing Waves

România

Pensionarii cu venituri sub 3.000 de lei ar putea primi bani în plus din primăvară. Ce sume sunt pregătite
Măsura vine în contextul presiunilor economice tot mai mari și al dezechilibrului dintre numărul angajaților și cel al pensionarilor.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Camere inteligente lângă școli și AI în dispecerat: planurile Poliției Locale Oradea, blocate de lipsa fondurilor
Direcția Poliției Locale Oradea și-ar dori implementarea unor soluții tehnologice inteligente pentru eficientizarea activității, însă lipsa finanțării rămâne principalul obstacol.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Parchetele din Bihor și Satu Mare, în 2025: a scăzut de 4 ori numărul crimelor, s-a dublat cel al anchetelor de corupție finalizate
9 crime au fost anchetate anul trecut, față de nu mai puțin de 35 investigate în 2024.

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Plăcuțe pentru biciclete și trotinete? Propunerea Poliției Locale Oradea pentru stoparea haosului de pe pietonale
Circulația bicicliștilor, a utilizatorilor de trotinete electrice și a mopediștilor în zonele pietonale din Oradea rămâne o problemă deschisă, mai ales pe artere intens circulate precum strada Republicii.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Ce facem astăzi, 11 februarie, în Oradea?
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 11 februarie.

România

Bolojan propune obligativitatea medicilor absolvenţi de a activa în România cel puţin câţiva ani
Premierul Bolojan propune ca absolvenţii de medicină care studiază la stat să lucreze în România cel puțin câțiva ani, pentru a reduce exodul medicilor.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Cerșetoria, scădere majoră la Oradea: mai puțini cerșetori identificați, peste 5.000 de lei confiscați
Conform bilanțului prezentat în cursul zilei de marți, 10 februarie de conducerea instituției, în decursul anului trecut au fost identificate și ridicate de pe domeniul public 2.483 de persoane care apelau la mila publică, aproape jumătate mai puțin decât în 2024, când au fost înregistrate 4.463 de cazuri.

Bihon CSM Oradea

De la egal la egal cu campioana României. CSM Oradea a avut o prestație solidă în meciul cu Dinamo București
A fost sărbătoare în seara de marți pentru iubitorii handbalului orădean, care au avut ocazia de a-și vedea favoriții jucând într-un meci de gală, în compania lui Dinamo, multipla campioană a României și participantă constantă la EHF Champions League.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Formaţia Dirty Shirt aduce Dirtylicious Decade Tour la Oradea. Invitaţi: Sedativ
Turneul special este dedicat aniversării a 10 ani de la alnsarea albumului „Dirtylicious”.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Protest de solidaritate al actorilor Teatrului Regina Maria faţă de normele anunţate de Ministerul Culturii
Conform instrucţiunilor prezentate de Ministerul Culturii, angajaţii din instituţiile publice de spectacole şi concerte vor fi obligaţi să lucreze 8 ore pe zi şi să se ponteze.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Amenzi de peste 12 milioane de lei în Oradea! „Nu avem norme de amenzi și nu urmărim realizarea unor sume”
Direcția Poliția Locală Oradea a desfășurat în anul 2025 activități de menținere a ordinii și liniștii publice și de supraveghere a circulației rutiere cu un efectiv mediu zilnic de 16 polițiști locali, organizați în ture de câte 12 ore.

Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.