S-a convenit să se modifice legislația în acord cu solicitarea venită din partea producătorilor agricoli. Astfel, legislația discutată pentru ajutorul de minimis va fi modificată semnificativ la punerea sa în aplicare pentru sectorul de creștere a bovinelor și bubalinelor.
Fermierii mai au la dispoziţie câteva fonduri europene nerambursabile, din PNDR, pe care le pot accesa în cadrul sesiunii din acest an.
Anul acesta, ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și APIA au luat decizia de a acorda fermierilor un avans din plățile directe aferente campaniei de cereri unice pe 2016.
Specialiştii recomandă fermierilor o serie de tratamente pentru legume, în cazul apariţiei dăunătorilor precum buha verzei (Mamestra brassicae) sau a acarienilor.
powered by Surfing Waves
Cultură
Lungmetrajul concurează, alături de alte nouă producții, în Competiția Internațională de Filme pentru Tineri din cadrul Just Film.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Fostul director al școlii gimnaziale din Aușeu, profesorul Adrian Botici, arestat la finalul lunii mai pentru patru acuzații de agresiune sexuală față de trei elevi, va rămâne după gratii.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Isabella Maria Filip, o elevă de 9 ani pregătită la Palatul Copiilor Oradea, a câștigat două premii I la Festivalul Internațional de Muzică „Angel Voice”, desfășurat în perioada 17–19 septembrie la Belgrad.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În urma propunerii înaintate de Ministerul Dezvoltării, pe baza solicitărilor transmise din teritoriu, Guvernul a aprobat, în ședința din 24 septembrie, repartizarea sumei de 142.768.056,58 de lei, reprezentând 2% din impozitul pe venit încasat în perioada 1 iunie 2026 – 31 august 2026.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au pus, joi, 24 septembrie, în executare 10 mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal privind infracțiunea de delapidare cu consecințe deosebit de grave.
România
Procurorii DIICOT au pus sechestru pe imobilul din Mogoșoaia în care locuiește Călin Georgescu, cercetat pentru constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Municipiului Oradea informează participanții la trafic că, în perioada 25 septembrie – 25 noiembrie 2026, vor fi instituite restricții de circulație pe strada Dragoș Vodă, în zona pasajului feroviar, pentru executarea unor lucrări la infrastructura feroviară.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local al Municipiului Oradea din data de 24 septembrie, au fost adoptate două hotărâri care vizează implementarea proiectului privind montarea unor capacități de producere a energiei din surse regenerabile solare, cu instalații de stocare integrate, pe mai multe clădiri publice din municipiu.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Prin votul consilierilor locali orădeni, Administrația Domeniului Public SA urmează să finanțeze, din sursele proprii, inlocuirea copertinei existente de la capela din Cimitirul Municipal Rulikowski.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În ședința ordinară din luna septembrie, consilierii locali orădeni au aprobat studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru construirea unui pasaj subteran destinat pietonilor și bicicliștilor pe bulevardul General Gheorghe Magheru, în zona străzii Gheorghe Doja.
1