powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria orașului Valea lui Mihai a anunțat reluarea unuia dintre cele mai așteptate evenimente locale, după ce acesta nu a mai fost organizat anul trecut din motive economice.
România
Aproape 200 de percheziții au loc, în dimineața de luni, în toată țara, în cadrul Operațiunii „Jupiter”, organizată în contextul Zilei Internaționale a Proprietății Intelectuale, celebrată în fiecare an pe 26 aprilie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cazul unui copil de sub un an decedat de rujeolă readuce în prim-plan riscurile nevaccinării, mai ales pentru cei care nu pot fi imunizați. Deși curentul antivaccinist este vizibil în spațiul public, amploarea lui este mai redusă decât pare: potrivit medicului epidemiolog Adina Budea, doar circa 10% dintre părinți refuză vaccinarea, iar o parte dintre aceștia revin ulterior asupra deciziei.
Bihon CSM Oradea
Antrenorul echipei CSM CSU Raiffeisen, Cristian Achim, a comentat evoluția formației sale după victoria din meciul 2 al seriei cu FC Argeș Basketball Pitești, scor 89-78.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
8 luni de închisoare, cu executare. Este pedeapsa pe care a primit-o un orădean pentru că și-a distrus de două ori brățara electronică de supraveghere, care i-a fost montată după ce propria mamă a obținut împotriva lui un ordin de protecție.
BIHON Sport local
Sportivul Andrei Pelean, legitimat la Școala de Lupte Ștefan Rusu Oradea, a luat parte la turneul internațional „Refik Memisevic Brale”, disputat la Subotica (Serbia).
Bihon CSM Oradea
Echipa orădeană a câștigat cu scorul de 89-78 cea de-a doua partidă cu FC Argeș Basketball Pitești, contând pentru sferturile de finală din turneul play off al Ligii Naționale de baschet masculin.
BIHON Sport local
În etapa a 9-a, CS Oșorhei a obținut o remiză în prelungiri cu viceliderul CAO, în timp ce ACS Transilvania Sport Academy s-a impus la scor la Salonta și s-a distanțat la 5 puncte de „atletici”. După opt înfrângeri consecutive, CSO Ștei a obținut primul succes în play-off.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pompierii orădeni au acționat în dimineața acestei zile, pentru stingerea unui incendiu de amploare, care a cuprins o gospodărie din localitatea Palota, comuna Sântandrei, reușind să salveze din calea flăcărilor o casă, un depozit de materiale de construcții, solarii și mai multe animale.
România
Un incendiu de amploare izbucnit în localitatea Rucăreni, comuna Soveja, a mobilizat forțe de intervenție din mai multe județe, după ce flăcările au cuprins 11 case din lemn.