Pe toată durata jocului Luceafărul – U Cluj, cei peste 300 de fanii veniţi de sub Feleac au cântat şi l-au comemorat pe Radu Ţenter (25 de ani), băiatul fostului baschetbalist Marcel Ţenter, care a decedat după ce a suferit un accident.
Clujenii au urcat pe loc promovabil, iar bihorenii au coborât în „zona roşie”.
De miercuri dimineaţa lumea fotbalului bihorean, şi nu numai, este mai săracă. La doar 31 de ani arbitrul Lucian Ştiube a decedat după o îndelungă suferinţă.
Academia FCSB din Berceni continuă să îşi completeze grupele de juniori cu jucători proveniţi din toată ţara.
ACS CAO 1910 Oradea debutează sâmbătă în partea a doua a campionatului pe Stadionul Iuliu Bodola în compania echipei CS Oşorhei.
powered by Surfing Waves
Economic
Datele publicate de AJOFM Bihor indică o piață a muncii cu oferte concentrate în special în zona urbană Oradea, dar și în localități precum Salonta, Marghita, Aleșd, Beiuș, Sântandrei, Nojorid sau în zona Băilor Felix.
România
Instabilitatea politică are un cost economic direct și măsurabil, se vede în dobânzile la care se împrumută statul, în cursul de schimb, în ratele la credite și în fondurile PNRR, pe care România riscă să nu le mai acceseze, susține Confederația Patronală Concordia.
România
Angajații muncesc mai mult în 2026, câștigă la fel și vor să plece, în condițiile în care unul din trei se declară pregătit să schimbe jobul în următoarele șase luni, potrivit unui studiu de profil realizat de o agenție de cercetare de piață.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 29 aprilie.
România
Portul Constanța este principală poartă de intrare a energiei în România, în special petrol și produse derivate.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Sala mare de ședințe a Primăriei Oradea a găzduit, în 28 aprilie, dezbaterea publică privind proiectul regulamentului privind amplasarea păcănelelor pe raza municipiului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O creangă uriașă s-a prăbușit peste două mașini în Parcul Libertății din Oradea, fără victime, la scurt timp după modernizarea zonei.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
CTP a finalizat extinderea unei unități de producție din cadrul CTPark Oradea City, unde va fi compania Iwis, proiect în cadrul căreia au fost adăugați 4.000 de metri pătrați în spațiul existent.
Economic
Un operator de gambling a fost amendat pentru SMS-uri nesolicitate și date inexacte.
România
Moțiunea de cenzură inițiată de grupurile parlamentare PSD, AUR și PACE - Întâi România a fost depusă marți la Parlament.
10
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul în care s-a prezentat bilanțul activității serviciului moto, precum și importanța acestuia s-a desfășurat în dimineața zilei de marți, 28 aprilie, în cadrul Pieței 100.