Joi, 19 decembrie, Filarmonica orădeană oferă un concert special, care va începe cu Oratoriul de Crăciun de Franz Liszt – pentru solişti, cor şi orchestră.
În urmă cu exact 165 de ani şi o zi, Franz Liszt susţinea un magistral concert la Timişoara. De astăzi, 18 noiembrie 2011, o stea de marmură purtând numele compozitorului şi pianistului de geniu stă mărturie în faţa Filarmonicii Banatul, pe Aleea Muzicienilor, prin grija Asociaţiei Pro Philarmonia, prezidată de Lorena Vlad. Placa de marmură a fost dezvelită de Franz Liszt însuşi, întrupat, pentru ceremonie, de actorul Kiss Attila.
powered by Surfing Waves
FC Bihor
Echipa orădeană și-a măsurat forțele vineri cu UTA Arad, formație clasată pe locul 10 în Superliga. Gazdele au reușit să se impună finalmente cu 1-0 (0-0) printr-un autogol.
BIHON Sport local
Sâmbătă, 3 octombrie, la Satu Mare se desfășoară gala „Grand Tournament 8”, cu meciuri de amatori și semiprofesionisti pe mai multe suprafețe de luptă (inclusiv cușcă pentru MMA).
BIHON Sport local
După 3 victorii și 3 egaluri, Lotus a suferit primul eșec stagional, cei drept unul drastic, în fața liderului, în condițiile în care din minutul 18 a jucat cu un om în minus.
Cultură
Muzeul Țării Crișurilor Oradea organizează, în perioada 20-23 octombrie, atelierul de educație muzeală „Revista «Familia» și Iosif Vulcan”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Oradea anunță că, în perioada 5-9 octombrie, vor fi efectuate lucrări de toaletare, doborâre a arborilor și, după caz, îndepărtare a cioatelor în mai multe zone din municipiu.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Soarta oamenilor de la Dumbrava intră într-o nouă etapă. Șefa ANPDPD, Ana Rădulescu, explică ce urmează pentru aceștia.
Cultură
Expoziţia poate fi vizitată până pe 2 noiembrie, în Crișul Shopping Center Oradea, la etajul I.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
A început vaccinarea antigripală pentru sezonul rece. Anumite categorii de persoane pot beneficia de vaccin gratuit, în timp ce altele au dreptul la compensarea unei părți din preț.
Economic
Pensionarii și celelalte persoane care beneficiază de bilete de tratament balnear prin Casa Județeană de Pensii Bihor trebuie să se grăbească să își ridice biletele pentru cea de-a 12-a serie din acest an.
Cultură
Eveniment unic în România, festivalul este mai mult decât o expoziție de artă, este o călătorie în inima creativității și a tradiției românești.