Studenţii din România îşi stabilesc priorităţile la Galaţi, în prezenţa celor mai importante voci din Educaţie.
Irina Maria Bara (20 de ani) a avut un parcurs bun la turneul challenger de la Galaţi cu premii totale de 25.000 de dolari. Şteianca aflată pe locul 356 WTA s-a oprit în sferturile de finală unde a fost învinsă de conaţionala Cristina Dinu (22 de ani, locul 397 WTA, fostă pe 179), scor 2-6, 5-7.
Oradeanul Sandu Lungu a reusit sa castige prin KO meciul cu Mike Bourke dupa 85 de secunde.
Ionuţ Iftimoaie şi Alexandru Lungu, două dintre vedetele circuitului Superkombat, dar şi promotorul Eduard Irimia s-au transformat, în Moş Crăciun. În prag de Sărbători, ei au împărţit cadouri câtorva sute de familii care în toamnă au fost grav afectate de inundaţii din comuna Costache Negri, judeţul Galaţi.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările de modernizare a sectorului de drum județean DJ764A care traversează stațiunea Stâna de Vale au fost începute în cursul zilei de miercuri, 15 iulie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cel mai apropiat termen la care ar putea fi organizate alegeri parlamentare anticipate este sfârșitul lunii noiembrie, mai exact 22 noiembrie.
1
România
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a publicat miercuri, 15 iulie, pe pagina oficială de Facebook un mesaj despre o amplă acțiune desfășurată într-un dosar de fraudă cu pensii.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Peste 130 de organizații ale societății civile din 30 de țări și-au exprimat solidaritatea cu organizatorii Oradea PRIDE și solicită autorităților locale să respecte dreptul la liberă întrunire și să permită desfășurarea în siguranță a Marșului Oradea PRIDE, care ar urma să aibă loc pe 25 iulie.
1
România
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a pus în transparență decizională proiectul de lege care înăsprește semnificativ regimul sancționator pentru infracțiunile de mediu, prin transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2024/1203 privind criminalitatea de mediu.
Bihon CSM Oradea
CSM CSU Raiffeisen Oradea nu va mai conta în sezonul viitor pe serviciile jucătorului Bandja Sy.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Meteorologii au emis un Cod galben de caniculă, valabil joi și vineri în patru județe din Banat și Crișana, precum și o informare de vreme călduroasă, care vizează întreaga țară până sâmbătă seara.
Economic
România nu mai poate conta pe aceleași motoare de creștere economică care au susținut dezvoltarea din ultimii aproape 20 de ani, iar productivitatea și digitalizarea trebuie să devină priorități pentru mediul de afaceri, a declarat Leonardo Badea, prim-viceguvernatorul Băncii Naționale a României, într-o analiză dedicată viitorului IMM-urilor.