Preşedintele PSD Mircea Geoană a declarat joi că, după alegeri,a avut un moment în care a dorit să demisioneze din fruntea partidului şi s-a plâns că a fost acuzat că a fost singurul vinovat pentru eşecul electoral.
Pe youtube a fost postată o filmare în care Mircea Geoană primeşte de la o femeie suma de 5000 de euro, “Eu am aici 5.000 de euro, contribuţia mea la campanie. Vă ajută pe dumneavoastră acum, dar asta este contribuţia mea în pregătirea unui loc eligibil. Îmi cer scuze că sunt aşa, dar am crezut că am şi un plic”.
După centralizarea rezultatelor din toate secţiile, Biroul Electoral Central a anunţat, luni, că Traian Băsescu a obţinut 50,33%, iar Mircea Geoană 49,66%, astfel că diferenţa dintre cei doi este de 0,67 procente.
Trei exit poll-uri îl arată pe primul loc pe Mircea Geoană, cu un avantaj de 1,6 - 3,2% faţă de Traian Băsescu în turul II al alegerilor prezidenţiale, în timp ce al patrulea sondaj îi plasează la egalitate pe cei doi candidaţi.
powered by Surfing Waves
Divizionara A de handbal masculin CSM Oradea a câștigat cu scorul de 31-29 (12-18) meciul de pe teren propriu cu CSM Alexandria, contând pentru ultima etapă din play off-ul pentru promovare.
Luni. 20 mai, au fost reluate lucrările pe toate tronsoanele Centurii Aleșd, ca urmare a punerii în aplicare a ultimei proceduri de executare silită.
După victoria de sâmbătă, „leii roșii” au pierdut categoric cea de-a doua partidă de acasă, în fața unei echipe căreia i-a reușit absolut totul în acest meci.
Doina Vențel, femeia de 58 de ani, din Borozel, acuzată de uciderea propriului fiu, va fi eliberată din arest.
Operatorul de salubrizare RER Vest a demarat campania de spălare a recipientelor de colectare a deșeurilor din incintele asociațiilor de proprietari.
Protestele declanşate în luna februarie, de angajaţii din primării, au fost reluate azi, pentru că revendicările protestatarilor nu au fost rezolvate.
2
Statul român trebuie să le plătească fraților Micula întreaga sumă stabilită încă de acum 11 ani de Tribunalul Arbitral de la Washington.
7
Consiliul Județean Bihor a emis luni, 20 mai, ordinul de începere a lucrărilor la parcurile de specializare inteligentă din Aleșd, Beiuș și Marghita.
Odată cu dezvelirea statuii, piața va primi numele voievodului român.
1