Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat că a votat cu gândul la stabilitate şi la unitate, i-a îndemnat pe români să vină la vot şi le-a spus că îi va face plăcere să primească voturile lor.
Românii îşi vor alege duminică preşedintele pentru viitorii cinci ani, cu speranţa de a ieşi din impasul politic ce paralizează de două luni o ţară care se confruntă cu una dintre cele mai profunde recesiuni din Uniunea Europeană, relatează AFP.
32,52% dintre români au votat pentru Traian Băsescu, iar 30,77% pentru Mircea Geoană, potrivit rezultatelor parţiale date de Biroul Electoral Central la ora 17. Până la ora anunţului BEC, au fost centralizate datele din 96,55% secţii de votare. Liberalul Crin Antonescu a obţinut 20,13 % din voturi.
Sute de afişe ilegale l-au asociat pe Geoană cu Vântu, Voiculescu, Vanghelie şi alte VIP-uri.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Mai mulți locuitori din cartierul nou al localității Nojorid reclamă apariția unor surpări în zone în care au fost realizate recent lucrări pentru rețeaua de canalizare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ionel Iosif Gabor, de 49 de ani, a fost condamnat vineri de Tribunalul Bihor la 2 ani de închisoare, cu suspendare, într-un dosar în care a fost acuzat de trafic de influență.
BIHON Sport local
După 9 etape, Lotus a regăsit drumul spre victorie în meciul cu vecinii de la Transilvania Sport Academy, în runda cu numărul 13 din Liga 3, Seria 8.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Tribunalul Bihor a hotărât încetarea procesului penal, pe motiv de prescriere a faptelor, împotriva a doi soți din Husasău de Tinca, acuzați că ar fi obținut cu acte false bani europeni oferiți prin intermediul Agenţiei de Plăţi şi intervenţie pentru Agricultură ( APIA).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Oradea găzduiește miercuri, 18 noiembrie, cea de-a șaptea ediție a Bar Contest Oradea, o competiție dedicată pasiunii, creativității și spectacolului din lumea bartendingului. Evenimentul va avea loc la Palazzo Wedding Hall, iar accesul publicului este gratuit.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Condițiile meteorologice dificile de vineri, 13 noiembrie de la orele prânzului, au dat peste cap programul a două curse aeriene care aveau ca destinație Aeroportul Internațional Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Circulația rutieră pe strada Olteniei va fi restricționată în perioada 16–30 noiembrie 2026, pentru desfășurarea unor lucrări de infrastructură feroviară.
2
Cultură
Alexander Hausvater, unul dintre cei mai cunoscuți regizori români, cu peste 160 de spectacole puse în scenă, ajunge la Muzeul Istoriei Evreilor din Oradea, unde va susține o conferință despre drumul teatrului evreiesc și își va lansa cel mai recent volum.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Poliției Române au dispus reținerea a patru persoane după cele 21 de descinderi efectuate joi, 12 noiembrie, în șase județe, printre care Bihorul.
Educație
Persoanele care amenință sau lovesc cadre didactice ar putea primi pedepse mai mari, inclusiv atunci când agresiunile au loc în afara școlii.