FC Bihor a revenit din cantonamentul din Italia, iar de mâine echipa va reîncepe programul de pregătire pe plan local. Un program care cuprinde şi două jocuri de verificare în 19 august cu FC Maramureş Baia Mare, în deplasare, şi în 26 august, acasă, cu UTA Arad.
FC Bihor îşi încheie seria de jocuri pe teren propriu din acest campionat în compania echipei Alro Slatina. Vineri, de la ora 17:30, FC Bihor se duelează pentru puncte cu Alro Slatina.
La conferința de presă, antrenorul bistrițenilor, Nicolae Manea, a recunoscut ca nu mai poate să-și motiveze jucătorii după ce echipa a devenit matemativ promovată în Liga 1.
Antrenorul Gheorghe Ghit nu s-a entuziasmat prea tare după victoria FC Bihor, dar a lăudat evoluţia tinerilor care au intrat pe parcursul jocului. „Sunt fericit că am făcut un antrenament bun în faţa unei echipe aflate în aceeaşi situaţie cu noi.
FC Bihor şi-a încheiat ieri cantonamentul de la Băile Felix. Componenţii lotului au azi şi mâine două zile libere, urmând să se reunească miercuri pentru continuarea pregătirilor. Deocamdată, antrenamentele se vor desfăşura pe plan local. Sâmbătă, FC Bihor va susţine un meci de verificare, cu un adversar care urmează să fie desemnat.
powered by Surfing Waves
România
Liderii liberali din echipa lui Ilie Bolojan s-au reunit joi seara, 9 iulie, în sistem hibrid, pentru a stabili strategia partidului după decizia Tribunalului București, care a suspendat hotărârile luate la Congresul PNL din 21 iunie.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Chirurgul orădean Paul Andrei Țenț a fost trimis în arest la domiciliu pentru 30 de zile, acuzat că l-a amenințat și lovit pe un jandarm, în Cluj-Napoca.
Educație
A fost publicată lista unităţilor de învăţământ preuniversitar declarate câştigătoare în cadrul Concursului Național „Şcoală europeană” în anul 2026, inițiat de Ministerul Educației și Cercetării. Printre cele 85 de instituții școlare se numără și 5 din Bihor.
Economic
Începând cu luna august 2026, condițiile de pensionare pentru femei se modifică din nou, ca parte a calendarului de reformă prevăzut de noua lege a pensiilor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Vineri, 10 iulie 2026, la ora 9:00, se va deschide oficial traficul pe pasajul rutier suprateran situat la intersecția Drumului Național 19 cu Calea Bihorului, în Oradea. În ultimele zile, traficul a fost deschis parțial, în regim de șantier, pe anumite porțiuni.
4
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Curtea de Apel București: decizie amânată referitoare la măsurile preventive în cazul familiei Pașca
Curtea de Apel București a amânat pentru luni, 13 iulie, pronunțarea unei hotărâri referitoare la măsurile preventive față de Viorel Pașca, soția și fiii acestuia, precum și față de coordonatoarea așezămintelor Dumbrava, Delia Păcală, coordonatoarea azilelor Dumbrava, inculpați de DIICOT sub acuzațiile de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane în formă continuată și complicitate la trafic de persoane în formă continuată.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pe 25 iulie, la ora 19:00, în fața Teatrului de Stat din Oradea, va avea loc Atypic Beauty Fashion Show.
1
BIHON Sport local
Fostul internațional român de polo Ladislau Balanov a încetat din viață fulgerător, la vârsta de 59 de ani.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul Județean Bihor a fost sesizat de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale cu privire la activitatea directorului general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bihor, în urma concluziilor unui control efectuat în anul 2025.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Oradea a semnat contractele de execuție a lucrărilor pentru trei investiții importante în infrastructura educațională a municipiului, finanțate prin Programul Regional Nord-Vest (PRNV).
Economic
Parlamentul European a aprobat un nou pachet de reguli privind coordonarea sistemelor de securitate socială din statele membre ale Uniunii Europene, măsuri care vizează milioane de cetățeni europeni care lucrează în afara țării de origine, inclusiv românii din diaspora.