Google Maps va fi actualizat și va oferi oferi informații din trafic în lipsa unei conexiuni la internet, potrivit unei conferințe care s-a desfășurat zilele acestea în SUA.
Persoanele care au telefon cu sistem de operare Android și au aplicația Google instalată vor putea să își localizeze smartphone-ul în câteva clipe.
Echipa Google Maps a făcut o schimbare care vizează implicarea utilizatorilor săi. Galeria Google Maps va fi publică, iar utilizatorii pot contribui la actualizarea bazei de hărți prin încărcarea aventurilor personale.
SRI este singura instituţie din România competentă să efectueze interceptări telefonice, astfel că şi DNA, DIICOT şi SIE apelează la SRI când au „undă verde” pentru cercetări.
A mai rămas doar o săptămână până la startul Campionatului Mondial din Brazilia, iar Google Maps vine cu o soluție pentru a găsi mai ușor calea către stadion.
powered by Surfing Waves
Economic
Investiția de pe Valea Topa, începută în 2011 și abandonată în 2015 din lipsă de bani, a fost reluată în acest an. Acumularea va putea reține 2,3 milioane de metri cubi de apă și ar urma să reducă riscul de inundații pentru șase localități din județul Bihor.
Economic
Unul dintre cele mai cunoscute resorturi din Băile Felix va trece printr-un amplu proces de modernizare, în urma unei investiții care depășește 17 milioane de euro.
Economic
Aproximativ 30 de angajatori, inclusiv companii din Ungaria, participă miercuri la Târgul Locurilor de Muncă organizat de AJOFM Bihor, cu oferte pentru persoane fără calificare, specialiști și absolvenți.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 22 de ani, din localitatea bihoreană Ineu, dat în urmărire națională pentru că se sustrăgea executării unei pedepse de un an și 6 luni de închisoare pentru furt, tâlhărie și tulburarea ordinii și liniștii publice, a fost prins de polițiști ziua în amiaza mare, pe o stradă din centrul municipiului Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Termoficare Oradea a luat decizia să înceapă furnizarea agentului termic pentru încălzire în municipiul Oradea și în comuna Sânmartin, începând cu 15 octombrie.
Economic
Finanțările pot acoperi integral cheltuielile eligibile pentru producerea și stocarea energiei din surse regenerabile, iar valoarea sprijinului poate ajunge la 10 milioane de euro pentru fiecare beneficiar. În Bihor au fost depuse deja 118 proiecte pe cele două componente.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incendiul a izbucnit în zorii zilei de miercuri, 14 octombie, în localitatea Fiziș, comuna Finiș.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O intervenție medicală specializată pentru controlul durerilor oncologice severe a fost realizată recent la Oradea, la un pacient diagnosticat cu cancer pulmonar avansat.
Educație
Ochelari de realitate virtuală, aplicații interactive și tehnologii care pot transforma modul de predare și cercetare au fost prezentate marți, 13 octombrie, la Universitatea din Oradea. Atelierul „Inovație prin realitate extinsă”, organizat la Centrul de Transfer Tehnologic, a atras interesul a peste 100 de tineri.
România
Guvernul distribuie gratuit alimente, haine și produse de igienă. Cine sunt beneficiarii ajutoarelor
Guvernul României a aprobat acordarea gratuită a unor produse alimentare, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, produse de igienă și alte bunuri de strictă necesitate, în valoare de peste 22,7 milioane de lei, inclusiv TVA.