În Staţia CFR Oradea şase trenuri au sosit cu întârzieri cuprinse între 60 şi 120 de minute.
Angajaţii de la căile ferate din mai multe regionale au intrat miercuri dimineaţa în grevă spontană. Se pare că problemele sunt legate de plata cu întârziere a salariilor. Deocamdată la Timişoara nu au fost raportate probleme în circulaţia trenurilor.
După runde de negociere între administraţia Electrocentrale SA şi reprezentanţii sindicatului majoritar, directorul societăţii este încrezător în şansele de stingere a conflictului fără să se ajungă la grevă respectiv oprirea căldurii.
Mai mulţi angajaţi ai Aeroportului Timişoara s-au întâlnit într-o şedinţă, vineri dimineaţa, intenţionând să declanşeze o grevă. Unii dintre salariaţi sunt nemulţumiţi de faptul că ar urma să fie disponibilizaţi.
Anunţata grevă a angajaţilor Consiliului Judeţean Bihor, programată iniţial pentru luni, nu va mai avea loc, în cele din urmă.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primarul Florin Birta a reacționat public după un act de vandalism petrecut pe Podul Ferdinand din Oradea, condamnând ferm gestul și subliniind importanța protejării spațiului public.
BIHON Sport local
După disputarea turneului Final 8 al Cupei României, baschetul masculin românesc se va concentra asupra echipei naționale, care își continuă parcursul din calificările pentru FIBA Basketball World Cup 2027.
România
Președintele Nicușor Dan a reafirmat sprijinul României pentru cooperarea SUA-UE și disponibilitatea de a contribui la pace și reconstrucție în Gaza.
România
România a fost prezentă la reuniunea organizată la Washington la cel mai înalt nivel, însă doar cu statut de observator, nefiind stat membru al noii structuri.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Tribunalul Bihor a pronunțat, joi, sentința în dosarul în care fostul fotbalist orădean Marius Siminic (43 de ani) a fost acuzat de trafic de droguri de mare risc și deținere de substanțe interzise pentru consum propriu.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Fundaţia de Protejare a Monumentelor Istorice Bihor – Oradea Heritage a prezentat raportul de activitate pe anul 2025.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un polițist de frontieră a fost reținut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, după ce ar fi cerut unui șofer bulgar mită pentru a nu-l sancționa pentru o contravenție rutieră.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Tribunalul Bihor a emis mandate de arestare pentru 30 de zile pe numele a patru bărbați cu vârste cuprinse între 22 și 41 de ani, cercetați de procurorii DIICOT și polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea, pentru trafic de droguri de mare risc.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Clădirea a intrat în Programul multianual pentru realizarea lucrărilor de protejare şi intervenţie asupra clădirilor cu valoare cultural arhitecturală situate în „Ansamblul urban - centrul istoric Oradea”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Potrivit unui comunicat postat de Primăria Salonta pe pagina de socializare, din cauza lucrărilor de reparație a căii ferate, temporar, în intervalul orar al desfășurării lucrărilor, pe ruta Salonta- Kötegyán, Ungaria, circulă autobuze în locul trenurilor.
FC Bihor
FC Bihor va disputa duminică partida de pe teren propriu cu ASA Târgu Mureș, contând pentru etapa a 18-a din Liga 2.