Circa 230 de sindicalişti, adică peste 90% din angajaţii Penitenciarului Oradea, au protestat marţi prin grevă japoneză, aliniindu-se acţiunii declanşate în toată ţara de Sindicatul Naţional al Lucrătorilor de Penitenciare (SNLP) din cadrul Confederaţiei Sindicale Cartel Alfa.
ARAD - Angajaţii Direcţiei Judeţene de
Statistică Arad au renunţat la greva
generală programată pentru ieri. Această
măsură a fost luată de la nivel central, de
către Federaţia Sindicală a
Statisticienilor, care se află în discuţii
avansate cu reprezentanţii Ministerului Muncii.
Grefierii de la Judecătoria Oradea au intrat în grevă de avertisment pe durata a două ore, între orele 10:00 şi 12:00. Aceştia sunt nemulţumiţi de faptul că nu li s-au respectat anumite doleanţe. Video 
Arad - Timp de două ore, luni, grefierii arădeni afiliaţi PROJUST vor intra în grevă de avertisment. Între 10,00 şi 12,00, aceştia vor protesta îmbrăcaţi în robe în faţa Tribunalului.
Reprezentanţii sindicatelor din învăţământ au anunţat că vor intra în grevă generală în zilele în care trebuie să se desfăşoare tezele cu subiect unic: 5 şi 13 mai şi 4 iunie.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Conform specialiștilor, avertizarea este valabilă începând de miercuri, 1 iulie, ora 15:00 până joi, 2 iulie, ora 6:00.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incendiul a izbucnit în noaptea de marți spre miercuri, 1 iulie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un tramvai Tatra din Oradea a fost transformat într-o veritabilă operă de artă, după ce un grup de 15 elevi a realizat un proiect inspirat din stilul Art Nouveau.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O amplă anchetă derulată de procurorii DIICOT vizează modul de funcționare al mai multor centre de îngrijire din județul Bihor, fiind analizate o serie de suspiciuni apărute în acest context.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Reprezentanții Ministerului Apărării au anunțat că au fost scoase la concurs aproape 7.000 de posturi de Soldat și Gradat Profesionist (SGP) în întreaga țară.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 1 iulie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
„Sistem de planificare, monitorizare și management al producției de etichete speciale si digitalizare procese”
România
Senatul a aprobat o schimbare importantă în procedura de eliberare a actelor de identitate: cetățenii nu vor mai fi obligați să aducă certificate de stare civilă, dacă sistemele informatice ale statului pot furniza datele necesare.
FC Bihor
O veste tristă a venit marți seara de la Arad, unde fostul fotbalist Radu Leon Mărginean a decedat la doar 43 de ani.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Marți, 30 iunie, începând cu ora 18:00, pompierii militari bihoreni au fost mobilizați pentru înlăturarea efectelor fenomenelor meteorologice.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Avertizarea a fost emisă de Administrația Națională de Meteorologie în seara zilei de marți, 30 iunie.