Polițiștii bihoreni caută în continuare informații despre identitatea bărbatului găsit mort la începutul lunii septembrie în zona podului Ioșia.
Poliţia Locală are atribuţii şi în ceea ce priveşte evidenţa persoanelor potrivit legii. Dacă vă prind cu documentele de identitate expirate, agenţii Poliţiei Locale vă pot sancţiona. Amenzile sunt de la 40 la 80 de lei, iar de la începutul anului până în prezent au fost aplicate peste 1.500 de sancţiuni în Timişoara.
Un palestinian a încercat să iasă ilegal din țară folosind un act de identitate fals. Bărbatul de 25 de ani a declarat că a plătit 5.000 de euro în schimbul cărții de identitate, cu ajutorul căruia urma să ajungă în Suedia.
Peste 18 milioane de români sunt aşteptaţi la urne, duminică, odată cu deschiderea secţiilor de votare, la ora 7.00, urmând ca, după închiderea acestora, la 21.00, să fie furnizate primele estimări privind procentele obţinute de cei doi candidaţi, dintre care unul va fi preşedinte pentru cinci ani.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Tinerii orădeni au fost implicați de polițiștii de prevenire în jocuri, concursuri și acțiuni stradale, în prima zi a „Săptămânii Prevenirii Criminalităţii”.
România
Împăratul roman Constantin cel Mare (306-331) este cinstit ca sfânt de Biserica Ortodoxă, la fel şi mama sa, Elena.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Sportivul orădean Răzvan Nicoară a câștigat proba de triplusalt din cadrul Campionatelor Internaționale de atletism ale României.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Grupul polonez, format din 20 de elevi și însoțit de profesorii Magdalena Pieczka (responsabil proiect), Dominika Kamińska și Jakub Karch, a participat la diverse activități interactive alături de colegii lor români.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un taximetrist bihorean a găsit o metodă pe cât de inedită, pe atât de imorală și ilegală de a face rost de bani pentru a-și plăti, spune el, datoriile la cămătari.
1
Bihon CSM Oradea
Divizionara A de handbal masculin CSM Oradea a câștigat cu scorul de 31-29 (12-18) meciul de pe teren propriu cu CSM Alexandria, contând pentru ultima etapă din play off-ul pentru promovare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Luni. 20 mai, au fost reluate lucrările pe toate tronsoanele Centurii Aleșd, ca urmare a punerii în aplicare a ultimei proceduri de executare silită.
Bihon CSM Oradea
După victoria de sâmbătă, „leii roșii” au pierdut categoric cea de-a doua partidă de acasă, în fața unei echipe căreia i-a reușit absolut totul în acest meci.
3