Sărbătoarea Sfinţilor Mari Împăraţi, Constantin şi mama sa, Elena, are loc în fiecare an, în ziua de 21 mai.

[eadvert]

Constantin cel Mare sau Constantin I, proclamat Augustus în 306, a condus Imperiul Roman până la moartea sa în 337. Din 312, când a avut confruntarea cu Maxenţiu la Pons Milvius, până la botezul lui în mai 337, acesta a avut o continuă apropiere de credinţa creştină.

Potrivit lucrării “Istoria Bisericească Universală” vol. I (1-1054), înainte de toamna anului 312, când s-a produs schimbarea lui Constantin, religia lui era păgână, cultul sincretist al soarelui. După istoricii creştini Eusebiu de Cezareea şi Lactanţiu, în ajunul luptei cu Maxenţiu, dată la 28 octombrie 312, la Pons Milvius (Podul Vulturului), Constantin a văzut pe cer ziua, în amiaza mare, o Cruce luminoasă, deasupra soarelui, care purta inscripţia: in hoc signo vinces.

Noaptea, i s-a arătat, în timpul somnului, Iisus Hristos şi i-a cerut să pună semnul crucii pe care îl văzuse pe cer pe steagurile soldaţilor. Dimineaţa, a confecţionat un steag, după modelul arătat în vis, cu monograma creştină, steag numit labarum.

Victoria a fost câştigată de Constantin spune unul din istorici, Lactanţiu, cu ajutorul lui Dumnezeu, deoarece el, ajungând în apropierea Romei, nu avea decât 20.000 de soldaţi, iar Maxenţiu 150.000 de soldaţi, notează volumul citat.

Însuşi împăratul a povestit mai târziu că semnele care i s-au arătat l-au încredinţat de puterea lui Hristos şi l-au făcut să treacă de partea creştinilor.

După câteva luni de la victoria asupra lui Maxenţiu, în ianuarie 313, Constantin a acordat printr-un edict libertate de cult generală.

Edictul de la Mediolanum prevedea libertatea de conştiinţă religioasă pentru toţi cetăţenii imperiului, fără deosebire. În ceea ce îi priveşte pe creştini, ei pot de acum să-şi manifeste credinţa în care cred că se pot mântui. Şi toate acestea vor contribui la consolidarea păcii şi bunăstării în imperiu, arată academicianul Emilian Popescu (articol publicat în săptămânalul Lumina de Duminică – 10.02.2013, preluat de https://basilica.ro).

Este primul act oficial prin care se acordă totală libertate de credinţă creştinilor. Celelalte culte existente se menţin în continuare, dar nu mai sunt favorizate de împărat.

Convins de valoarea religioasă şi morală a creştinismului, Constantin cel Mare a iniţiat unele măsuri favorabile Bisericii.

A început să înlăture din legile penale dispoziţii şi pedepse contrare spiritului creştinismului: răstignirea, zdrobirea picioarelor, stigmatizarea (arderea cu fierul roşu), notează lucrarea “Istoria Bisericească Universală”.

În timpul său s-a îmbunătăţit tratamentul în închisori, s-a uşurat situaţia sclavilor. S-au luat măsuri de protecţie şi de ajutor pentru săraci, orfani, văduve şi bolnavi. S-au adus restricţii luptelor de gladiatori.

De asemenea, s-a modificat în spirit creştin o parte a legislaţiei.

În 321, Constantin cel Mare a generalizat ca zi de repaus în Imperiu, Duminica, sărbătoarea săptămânală a creştinilor.

Cultul împăratului a pierdut sensul lui religios, păstrând mai mult semnificaţia politică.

La Ierusalim şi în alte locuri din Palestina, la Antiohia, Tyr, Nicomidia, la Roma şi în alte oraşe, s-au ridicat biserici impunătoare.

Constantin s-a hotărât să părăsească definitiv Roma şi să ridice un alt oraş de reşedinţă. Acesta a fost Bizanţul, pe Bosfor, care a primit numele de Constantinopol – oraşul lui Constantin, inaugurat la 11 mai 330.

A fost botezat în Nicomidia de episcopul semiarian Eusebiu de Nicomidia şi de alţi clerici în luna mai 337. A murit la scurt timp, la 22 mai, în Duminica Rusaliilor şi a fost îngropat în Biserica Sfinţii Apostoli din Constantinopol, ctitoria sa.

Pentru meritele sale şi mai ales pentru marile servicii aduse creştinismului, Biserica l-a cinstit în chip deosebit, trecându-1 în rândul Sfinţilor şi numindu-l Cel întocmai cu Apostolii. (surse: “Istoria Bisericească Universală” vol. I (1-1054), Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1987; https://basilica.ro)

Sursa: AGERPRES