Substanţa interzisă încă din 2008 în UE, ingerată, provoacă decesul în câteva minute.
Patru bihoreni au ajuns în arestul IPJ Bihor după ce au fost surprinşi de poliţişti cu „prada” asupra lor.
ORADEA - Comisarul-şef de poliţie Ioan Brândaş, şef la Serviciul de Investigare a Fraudelor, este noul adjunct al Poliţiei Bihor. Miercuri, el a fost numit de către şeful Poliţiei Române - inspector şef adjunct la Poliţia Bihor.
powered by Surfing Waves
Consiliul Județean Bihor se află în etapa de pregătire a proiectului Inelului de Nord al municipiului Oradea, potrivit informațiilor prezentate de președintele CJ Bihor, Mircea Mălan, în cadrul conferinței de presă privind raportul de activitate pe anul 2025.
Kelemen Hunor afirmă că Guvernul ar putea reveni asupra majorării taxelor din 2026, permițând reduceri de până la 50%, în contextul nemulțumirilor sociale și al protestelor recente.
Primăriile din mediul rural din județul Bihor au la dispoziție o oportunitate financiară importantă, menită să transforme modul în care sunt oferite serviciile comunitare și să sprijine direct persoanele vulnerabile.
Români ademeniți cu promisiuni false de muncă în Spania au ajuns prizonieri ai unei rețele de exploatare: supravegheați permanent, îndatorați artificial și forțați să muncească până la epuizare.
Grupul grec Jumbo, unul dintre cei mai importanți retaileri de produse pentru casă și copii din sud-estul Europei, a raportat un început de an dificil pe piața românească.
1
Trecerea la ora de vară din 2026 va avea loc în ultimul weekend din martie, când ceasurile vor fi date înainte cu o oră
Premierul Ilie Bolojan afirmă că Guvernul analizează modificarea legislației pentru a permite reducerea impozitelor locale peste nivelul minim stabilit prin lege, după majorările recente.
1
„Leii roșii” au susținut miercuri seară ultima lor partidă de acasă din actuala campanie europeană, în compania liderei autoritare a grupei L, Pallacanetro Reggiana.
Jucător polivalent, cu apariții ca mijlocaș central și fundaș dreapta, Denis Iosif Sala este noul jucător al FC Bihor Oradea.
Președintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a declarat marți, 4 februarie, că situația suspendării temporare a curselor operate de compania HiSky pe ruta Oradea–Londra va putea fi clarificată public în cadrul conferinței de presă ce va avea loc la Aeroportul Oradea.
2