
Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean, proaspăt reales la conducerea Partidului Național Liberal Bihor, ne-a vorbit despre planurile lui în actualul mandat de lider al celui mai puternic partid din județ, despre greșelile din trecut și planurile de viitor, dar și despre ceea ce crede el că înseamnă un om performant în administrație.

Spune că și-a propus să schimbe fața județului Bihor, astfel încât cei care vin aici să își dorească să rămână. Bolojan face referiri și la două dintre cele mai delicate teme ale activității sale ca primar: exproprierile și termoficarea. „A fost o onoare pentru mine să fiu primarul Oradiei și am încercat să respect acest vot acordat de orădeni", este mesajul său, la capătul a trei mandate de primar.

Candidat pentru șefia Județului, primarul de Oradea promite o mult mai mare eficiență la Consiliul Județean. Vede transportul de calitate ca o condiție obligatorie pentru dezvoltare și implicit, locuri de muncă la distanță de Oradea. Promite zboruri, rețele de gaz și o atitudine obiectivă față de primari.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Valoarea investiției ar fi de peste 304 milioane lei, sursa de finanțare a achizițiilor este PNRR.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În urma anchetei și a necropsiei, autoritățile au stabilit că tânărul găsit decedat lângă Centura Oradea s-a sinucis.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul local a adoptat, joi, în ședința ordinară, studiile de fezabilitate pentru reabilitarea a trei străzi orădene - str. Liviu Rebreanu, str. Vincent van Gogh și str. Tompa Mihály, care totalizează peste 1km.
1
BIHON Sport local
Pe un gazon excelent și pe o bază sportivă care arată din ce în ce mai bine, Stadionul Crișul din Aleșd, Viitorul Borș și Crișul Sântandrei și-au disputat joi trofeul pus în joc la faza județeană a Cupei României.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihorenii care doresc să meargă la tratament cu bilete de la Casa Județeană de Pensii (CJP) Bihor au la dispoziție nu mai puțin de 171 de bilete de tratament în stațiuni balneare din toată țara.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cei care refuză să participe la recensământ riscă amenzi de până la 3000 de lei.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pirotehniștii bihoreni au distrus prin explozie controlată 71 de muniții și elemente de muniție descoperite pe raza județului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În cadrul Comisiei tehnice pe probleme de circulație și trafic rutier, coordonată de viceprimarul Marcel Dragoș, s-au analizat mai multe solicitări privind diverse restricționări ale circulației în oraș sau modificări vizavi de semnalizarea rutieră în municipiu.