La începutul săptămânii, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au început urmărirea penală faţă de un bărbat de 61 de ani, din municipiul Oradea, bănuit de comiterea infracţiunii de „reţinerea şi nevărsarea cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă”.
Specialiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul I.P.J. Bihor, reamintesc tuturor conducătorilor auto că, consumul de alcool reprezinta una din cauzele înca frecvente de conturbare a capacitatii de conducere, desi exista tendinta de a se subestima rolul său.
Marţi, poliţiştii Serviciului Rutier şi de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au acţionat pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice.
Poliţiştii vin cu mai multe seturi de recomandări pentru bihoreni pentru minivacanţă sigură şi liniştită de 1 Mai.
Şase şoferi sunt cercetaţi penal după ce au fost depistaţi în timp ce conduceau sub influenţa alcoolului.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Conferința în care au fost prezentate rezultatele lucrărilor s-a desfășurat în cursul zilei de luni, 27 aprilie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii continuă acțiunile de tipul „razie” în județul Bihor.
Cultură
Tineri artiști instrumentiști din România vor urca pe scenă alături de orchestra şi corul Filarmonicii de Stat Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Oradea și Băile Felix au fost, timp de trei zile, veritabile punct de referință în domeniul medicinei dentare, găzduind cea de-a XVII-a ediție a Congresului „Denta Orădeană”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Grădina Urbană Nufărul va fi construită în zona cuprinsă între străzile Meiului, Lotus, Complex Lotus și Strada Vavilov.
Cultură
Ana Blandiana a fost prezentă în sală la cele două reprezentaţii al spectacolului „N-am înţeles niciodată cum se simte aerul că ai plecat”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Decizia a fost luată ca urmare a solicitărilor formulate de orădeni și scăderea temperaturilor exterioare din ultimele zile, precum și prognoza meteo pentru următoarea perioadă.
5
România
Șeful statului a evitat, luni, 27 aprilie, în cadrul unei intervenții la DigiFM să ofere un răspuns la întrebarea „Dacă îl mai susține pe premierul Ilie Bolojan?”, susținând că el (președintele- n.red) are rolul de mediator în criza politică.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 48 de ani, condamnat de Judecătoria Marghita la un an și 9 luni de închisoare cu executare pentru infracțiuni rutiere și dat în urmărire internațională de mai bine de un an, a fost depistat în Germania, de unde a fost adus de polițiștii români.
România
Anunțul a fost făcut în cadrul unei declarații comune din cursul zilei de luni, 27 aprilie.
4
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Două administrații locale din județul Bihor, Aleșd și Buntești, sunt implicate în producția de energie verde prin proiecte fotovoltaice menite să reducă în mod substanțial costurile cu energia electrică și să limiteze impactul asupra mediului.