Stingerea de incendii şi acordare de prim ajutor au fost principalele activităţi ale ISU Crişana în acest weekend.
În 28 februarie, ISU Crişana sărbătoreşte 81 de ani de la legiferarea Protecţiei Civile în România.
La sfârşitul săptămânii trecute, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana al judeţului Bihor s-au desfăşurat activităţile de instruire trimestrială a cadrelor tehnice, inspectorilor de protecţie civilă şi a şefilor Serviciilor Voluntare şi Private pentru Situaţii de Urgenţă din zona de competenţă.
În prima zi a săptămânii, echipajele de pompieri militari ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” au fost solicitate să intervină pentru salvarea bunurilor unui cetăţean a cărui locuinţă a fost cuprinsă de flăcări, respectiv pentru salvarea unui cal căzut într-un canal.
În vederea aplicării legalităţii în domeniul situaţiilor de urgenţă, pe parcursul lunii ianuarie a.c., Inspecţia de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana al judeţului Bihor a organizat şi desfăşurat 167 acţiuni de control la localităţi, operatori economici şi instituţii, printre acestea numărându-se şi instituţiile subordonate Consiliului Judeţean şi unităţi sanitare.
powered by Surfing Waves
România
Pâinea, unul dintre cele mai consumate alimente din România, ar putea primi o definiție mai strictă printr-un proiect de lege aflat în dezbatere parlamentară.
Economic
Bihorul a început campania de plăți în avans pentru anul 2026 cu peste 15.000 de dosare autorizate. La nivel național, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat, în primele ore ale campaniei, peste 103.000 de fermieri, pentru o sumă totală de peste 124 de milioane de euro.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Mai multe străzi din Oradea sunt în continuare afectate de probleme la furnizarea încălzirii, la o zi după pornirea sistemului centralizat. Termoficare Oradea anunță termene diferite pentru remedierea situațiilor, de la 16 octombrie până la 23 octombrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Facultatea de Medicină și Farmacie a Universității din Oradea a primit un cadou important la aniversarea a 35 de ani de existență: fostul Spital CFR va purta oficial numele de Spitalul Universitar Oradea. Rectorul Constantin Bungău a anunțat că ordinul ministerial care consfințește schimbarea a fost semnat joi, 15 octombrie.
România
Producerea, distribuirea și accesarea materialelor care prezintă abuzuri sexuale asupra copiilor vor fi sancționate potrivit unor prevederi noi din Codul penal. Legea introduce explicit și imaginile generate cu ajutorul inteligenței artificiale, pedepsește solicitarea de fotografii sau videoclipuri sexuale de la minori și stabilește obligații pentru persoanele care află despre anumite astfel de infracțiuni.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Două decizii au fost luate, vineri, de instanțele din Oradea în dosare care vizează măsurile preventive luate față de doi polițiști de frontieră din Bihor și Satu Mare, acuzați de comiterea unor infracțiuni de corupție.
Bihon CSM Oradea
Echipa orădeană a suferit o înfrângere oarecum neașteptată în partida cu Lokomotiv Plovdiv, din FIBA Europe Cup, scor 69-79.
Ştiri sportive
Formația bihoreană a obținut o victorie reconfortantă în partida disputată vineri pe terenul echipei Unirea Dej, cu scorul de 2-1.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La viitorul Spital de Boli Infecțioase și Pneumologie din Oradea, lucrările au trecut de etapa structurii de rezistență și se concentrează acum pe anveloparea clădirii, finisaje și instalațiile interioare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O diferență uriașă, de aproape 730 de metri cubi de lemn, a fost descoperită de polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Serviciului Ordine Publică Bihor în urma a două percheziții efectuate joi, 15 octombrie la sediul și depozitul de material lemnos al unei societăți comerciale din localitatea Sâmbăta.