Oradea va depozita toate deşeurile din Bihor. Noua haldă eco se va amenaja prin POS Mediu pe vechea groapă de gunoi.
Senatorul liberal Cornel Popa evidenţiază faptul că s-a amânat din nou licitaţia pentru tronsonul Oradea - Beiuş, al DN 76 Oradea - Deva. De asemenea, pentru tronsonul Beiuş - Ştei contractul nu e încă semnat, deşi s-a licitat, iar pentru celelalte trei tronsoane, deşi sunt contracte semnate, nu se ştie când vor începe lucrările.
Licitaţia pentru reabilitarea şi modernizarea DJ767A – Uileacu de Criş (DN1) - Bălaia - Burzuc - Sârbi (DN19E), în lungime de 18 kilometri, a fost anulată, a anunţat preşedintele Consiliului Judeţean.
„Chiar dacă vine perioada rece, se vor putea face casetări, toaletări, burduşiri. Aşadar, lucrări ce nu implică ciment şi asfalt”, ne-a declarat preşedintele Radu Ţîrle cu privire la drumurile judeţene pentru care se semnează contracte de reabilitare în această perioadă.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Într-o perioadă în care nevoia de solidaritate și sprijin comunitar devine tot mai importantă, Primăria orașului Ștei marchează un pas semnificativ spre modernizare și incluziune socială prin lansarea proiectului „Centru de asistență și recuperare pentru persoane vârstnice”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
ANAF a stabilit procedura prin care poate impune, din oficiu, contribuția la pensii (CAS) și contribuția la sănătate (CASS) începând cu 2026. Măsura se aplică persoanelor care nu au depus Declarația unică pentru veniturile realizate în 2024.
Bihon CSM Oradea
CSM Făgăraș este singura formație care a reușit să câștige în fața echipei noastre în actualul sezon.
Bihon CSM Oradea
Revenită de la Sarajevo, unde a fost învinsă de KK Bosna cu scorul de 76-63 în FIBA Europe Cup, echipa orădeană a disputat vineri meciul din deplasare cu CSM Petrolul Ploiești, din etapa a 18-a a Ligii Naționale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Psihiatria rămâne una dintre cele mai stigmatizate ramuri ale medicinei, nu doar prin limbajul public care transformă boala în insultă, ci și prin modul în care oamenii evită să vorbească despre suferința psihică.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Proiectul de ordin privind structura anului școlar 2026-2027, a fost pus în consultare publică de Ministerul Educației și Cercetării.
BIHON Sport local
Cristian Méhes este unul din puținii atleți bihoreni medaliați la toate categoriile de vârstă, începând de la copii și juniori, până la tineret și seniori.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un copil de 4 ani a căzut, vineri, 23 ianuarie, în râul Someș, în municipiul Gherla și este căutat de scafandri, iar un alt copil, de 5 ani, a fost salvat de un tânăr, se arată într-o informare transmisă de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O nouă barieră în fața suferinței a fost ridicată la Oradea.
BIHON Sport local
Ultima dată la CSM Sighetu Marmației, orădeanul George Zima (36 de ani) va pregăti echipa din Depresiunea Beiușului, unde îl înlocuiește pe Zoltan Vig, care a îndeplinit rolul de antrenor principal.
1