Meteorologii au emis, duminică, o atenţionare Cod galben de ploi, vânt şi căderi de grindină, valabilă de luni de la ora 9.00 până marţi la aceeaşi oră, care vor afecta vestul şi sud-vestul ţării, precum şi zonele de deal şi de munte din restul teritoriului, respectiv 23 de judeţe.
Volkswagen Golf este cea mai vândută maşină de import, în Bihor în primele patru luni ale acestui an, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA). Ea este urmată de Volkswagen Passat şi Renault Clio, fiecare cu câte 29 de unităţi livrate.
La nivel naţional se desfăşoară o amplă acţiune de eradicare şi asanare a Anemiei Infecţioase ecvine.
Proiecte de peste 3 miliarde de lei în renovarea şi dezvoltarea satelor.
Preşedintele Consiliului Judeţean se arată indignat de distrugerea în Portul Constanţa a unor ajutoare venite din SUA.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Curtea de Apel Oradea a dispus, miercuri, încetarea procesului penal față de avocatul István Sallak, din cadrul Baroului Bihor, pentru acuzațiile de înșelăciune în formă continuată (3 acte materiale) și camătă, ca urmare a prescrierii răspunderii penale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Stații din Oradea rămân fără benzină și motorină standard, în timp ce specialiștii avertizează scumpiri rapide și posibile dezechilibre în distribuția carburanților.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Procurorii Serviciului Teritorial Oradea al Direcției Naționale Anticorupție investighează un caz în care cinci ofițeri ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Oradea sunt suspectați de abuz în serviciu.
Cultură
O nouă ediție de cursuri de teatru în cadrul TRM Academy 2026 vor avea loc în perioada 15 mai - 23 iunie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
A fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Regenerare urbană în Cartierul Nufărul 1 - Zona III”.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Trei bărbați care i-au somat pe doi soți din localitatea bihoreană Belfir să le deschidă poarta, fluturându-le în față legitimații false de polițiști, după care au răscolit casa în căutarea unor sume de bani, au fost condamnați, miercuri, de Judecătoria Salonta la pedepse cuprinse 6 ani și 4 luni de închisoare și 9 ani și jumătate de detenție.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Echipa de cardiologie intervențională de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor s-a afirmat în prima linie a cardiologiei intervenționale europene, prin prezentarea în direct a unor cazuri clinice de mare complexitate la Austrian CHIP & CTO International 2026 și Danube CHIP & CTO International 2026, congrese de specialitate care au avut loc în perioada 23-26 aprilie.
România
Leul se depreciază pe fondul tensiunilor politice: euro trece de 5,1 lei, iar piețele reacționează la moțiunea de cenzură depusă împotriva Guvernului.
1
România
Potrivit unui comunicat al CNAIR, utilizatorii rețelei de drumuri naționale, drumuri expres și autostrăzi din România că a identificat în mediul online portalul https://erovinieta.net/, deținut de SC NETHUT DIGITAL SRL, portal care nu este autorizat de CNAIR pentru încasarea rovinietei.