Băncile recurg la cele mai joase tertipuri pentru a-i împiedica pe clienţi să poată preda imobilele. La patru luni de la intrarea în vigoarea a Legii 77/2016 („Legii dării în plată”), doar 4.100 de români au anunţat băncile că vor să renunţe la locuinţă ca să scape de datorii, pentru că nu-şi mai pot plăti ratele.
Transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul persoanelor care doresc să beneficieze de prevederile legii dării în plată prin stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit nu va fi impozitat.
Începând din 13 mai, Legea dării în plată începe să producă efecte. Potrivit acesteia, debitorii cu credite garantate cu imobile pot să le închidă dacă renunţă la acestea în favoarea băncilor.
Legea va intra în vigoare în 15 zile de la publicarea în Monitorul Oficial, adică în data de 13 mai.
Posibila votare în Camera Deputaţilor a Legii „Dării în plată”, care ar zdruncina capitalul multor bănci, dar şi deciziile de politică monetară luate de BCE şi Fed au fost principalele repere ale evoluţiei leului.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Încetarea contractului de muncă nu înseamnă automat și închiderea relației dintre angajator și fostul salariat din perspectiva datelor personale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pe o vreme generoasă față de zilele trecute, orădenii au asistat la manifesatările organizate cu prilejul zilei de 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Locuitorii comunei Tinca vor beneficia în curând de o nouă parcare publică, amenajată chiar în centrul localității, în cadrul unui proiect care urmărește transformarea unei zone acoperite în prezent cu un strat vegetal într-un spațiu modern și bine organizat pentru staționarea autovehiculelor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Într-o perioadă în care nevoia de solidaritate și sprijin comunitar devine tot mai importantă, Primăria orașului Ștei marchează un pas semnificativ spre modernizare și incluziune socială prin lansarea proiectului „Centru de asistență și recuperare pentru persoane vârstnice”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
ANAF a stabilit procedura prin care poate impune, din oficiu, contribuția la pensii (CAS) și contribuția la sănătate (CASS) începând cu 2026. Măsura se aplică persoanelor care nu au depus Declarația unică pentru veniturile realizate în 2024.
2
Bihon CSM Oradea
CSM Făgăraș este singura formație care a reușit să câștige în fața echipei noastre în actualul sezon.
Bihon CSM Oradea
Revenită de la Sarajevo, unde a fost învinsă de KK Bosna cu scorul de 76-63 în FIBA Europe Cup, echipa orădeană a disputat vineri meciul din deplasare cu CSM Petrolul Ploiești, din etapa a 18-a a Ligii Naționale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Psihiatria rămâne una dintre cele mai stigmatizate ramuri ale medicinei, nu doar prin limbajul public care transformă boala în insultă, ci și prin modul în care oamenii evită să vorbească despre suferința psihică.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Proiectul de ordin privind structura anului școlar 2026-2027, a fost pus în consultare publică de Ministerul Educației și Cercetării.
BIHON Sport local
Cristian Méhes este unul din puținii atleți bihoreni medaliați la toate categoriile de vârstă, începând de la copii și juniori, până la tineret și seniori.