În urma unui control efectuat de polițiștii bihoreni la o firmă din Aștileu, oamenii legii au descoperit că în mai mult de 5 luni de zile, aceasta a expediat aproape 160 metri cubi de lemn rotund, de diferite specii.
Peste 111 metri cubi de lemne, expediate fără documente legale de proveniență, în valoare de peste 20.000 de lei, au fost marți confiscați valoric de polițiștii de la Delicte Silvice.
Aproape de metri cubi de lemn rotund, în valoare de peste 8.000 de lei, expediați fără documente legale, au fost confiscați de polițiștii din Finiș de la o societate comercială.
Pentru omul care trăiește cu durere de luni sau chiar de ani, întrebarea nu mai este doar „ce medicament să iau?”, ci, mai ales, „de ce mă doare și ce se poate face ca durerea să nu îmi mai controleze viața?”.
Până pe 1 ianuarie 2027 când își vor intra în pâine noii directori aleși prin concurs, școlile din Bihor vor fi conduse de directori și adjuncți detașați în interesul învățământului. Vorbim despre 157 de directori și 78 de adjuncți, în mare, aceiași care au condus școlile și în ultimii ani.
În perioada 18–20 septembrie, Piața Independenței din Oradea găzduiește Green Mobility by TOP AUTO Oradea, un eveniment dedicat mobilității electrice și automobilelor plug-in hybrid.
Turismul din județul Bihor a avut o evoluție mixtă în luna iulie 2026. Numărul turiștilor cazați în structurile de primire turistică a crescut semnificativ față de luna precedentă, însă a fost mai mic comparativ cu aceeași perioadă din 2025.
Un orădean a fost condamnat definitiv la 3 ani și 2 luni de închisoare, cu executare, sub acuzația de viol asupra unui minor, după ce a fost găsit vinovat că a întreținut relații sexuale cu o fată de 14 ani. 1
Un accident rutier s-a produs miercuri, 16 septembrie, pe strada Calea Clujului din municipiul Oradea. Un bărbat de 62 de ani aflat sub influența alcoolului, a fost rănit după ce ar fi fost acroșat de un autoturism.
Asociația Județeană de Fotbal Bihor (președinte Zeno Bundea) în colaborare cu Comisia Județeană a Arbitrilor Bihor (președinte Ștefan Erdei) organizează un curs gratuit de formare pentru arbitri de fotbal.
Parlamentul a adoptat miercuri un proiect de lege prin care căsătoria și conviețuirea forțată sunt introduse explicit în legislația penală ca infracțiuni.