Bătaie mare pe punctele care vor fi puse în joc sâmbătă pe Stadionul Iuliu Bodola.
După o etapă în care a stat, FC Bihor Oradea speră să se descurce cât mai onorabil la jocul din deplasare cu Fortuna Câmpina, formație clasată pe locul 3 în Liga 2, Seria 2.
Tot așteptând prima victorie a FC Bihor în acest campionat am ajuns la ultima etapă a turului.
FC Bihor a ajuns într-o situaţie disperată. Fără victorie după şapte meciuri disputate, orădenii sunt pe ultimul loc la trei puncte în urma echipelor aflate pe locurile 9 şi 10. În aceste condiţii, meciul cu FC Olt devine vital pentru viitorul FC Bihor.
Olimpia a învins cu 2-1 (1-0) și țintuiește echipa antrenată de Alex Pelici pe ultimul loc.
powered by Surfing Waves
Bihon CSM Oradea
CSM Oradea a pierdut cu scorul de 32-30 (15-16) partida din deplasare cu CSU Pitești, contând pentru etapa a 12-a din cadrul play off-ului de promovare al Diviziei A de handbal masculin.
România
Unul dintre motivele principale invocate în moțiunea de cenzură care a avut ca rezultat demiterea Executivului condus de Ilie Bolojan, listarea companiilor de stat, a devenit subiectul unui scandal politic de amploare.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Programul este conceput ca un parcurs care pornește de la cercetare și dialog și se finalizează cu o expoziție de grup.
Cultură
Lansare de catalog și expoziție. Incursiune în istoria radioului la Zilele Muzeului Țării Crișurilor
Va fi lansat catalogul „Radioreceptoare în colecțiile Muzeului Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal”, semnat de Ronald Hochhauser, după care se va deschide expoziția „Frecvențe ale memoriei – Radioreceptoare dintr-o altă epocă”.
Cultură
Concursul se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 16 și 25 de ani.
România
Ilie Bolojan a acordat primul interviu după căderea Executivului în cursul serii de miercuri, 6 mai, în cadrul Antena 1.
3
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Administrația Bazinală de Apă Crișuri găzduiește, în perioada 6–7 mai 2026, la Oradea, cea de-a șaptea întâlnire de lucru din cadrul proiectului european DALIA – Danube Region Water Lighthouse Action, finanțat prin programul Horizon Europe.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat din localitatea Căbești a fost arestat pentru 30 de zile de Judecătoria Beiuș sub acuzația că a încălcat un ordin de protecție care îl obliga să păstreze o distanță de minimum 100 de metri față de o femeie.
România
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că formațiunea sa consideră drept soluție principală refacerea coaliției de guvernare care a funcționat până în urmă cu o lună - formată din PSD, PNL, USR, UDMR și grupul minorităților naționale. El a precizat că UDMR nu a fost invitată la consultările de la Palatul Cotroceni.
2