Locuitorii de pe Telegrafului şi alte câteva străzi din zonă vor rămâne miercuri fără apă caldă la robinete şi fără căldură din cauza unor lucrări ale Enel, anunţă reprezentanţii companiei de termoficare Colterm Timişoara
La sfarsitul saptamanii, in intervalul 16-18 noiembrie, se continua lucrarile la Drumul Uzinal II, pe portiunea dintre Prefabricate IMC si calea ferata de intrare la CET.
Locuitorii de pe Calea Dorobanţilor şi alte străzi din această zonă a Timişoarei vor avea miercuri probleme cu apa caldă şi încălzirea, din cauza unor lucrări efectuate de Enel, anunţă reprezentanţii companiei locale de termoficare Colterm.
Cu apropierea iernii, Direcția Tehnică din Primărie anunță constructorii de rețele că nu se vor elibera avize de desfacere de pavaj pe străzile modernizate - asfaltate sau betonate, pentru lucrări de rețele noi, extinderi de rețele a căror dată de terminare a lucrărilor, respectiv de recepționare a acestora depășește data de 30 noiembrie 2012.
Conducerea Aeroportului Internaţional Timişoara Traian Vuia a semnat contractul pentru lucrările de reparaţii la pista de aterizare-decolare. Prima intervenţie a avut loc în noaptea de miercuri spre joi.
powered by Surfing Waves
Cultură
Concertul de la BT Arena va fi singurul concert din România în cadrul turneului european.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Conform unei postări pe pagina de socializare, primarul orașului Valea lui Mihai a anunțat un prim rezultat din combinarea activității de verificare în teren și utilizarea unei drone în combatarea depozitării ilegale de deșeuri.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Șapte depășiri neregulamentare au fost constatate de polițiștii bihoreni în timpul unei acțiuni desfășurate pe DN1, marți, 20 octombrie. Două dintre manevrele periculoase au fost surprinse cu ajutorul unei drone, în localitatea Tileagd.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
De la pasiunea pentru bucătăria italiană și experiențele trăite în restaurante din întreaga Europă, la un loc devenit familiar pentru orădeni, Via29 sărbătorește un deceniu de activitate cu o surpriză pe măsură.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările pe lotul Suplacu de Barcău – Chiribiș al Autostrăzii Transilvania, cu o lungime de 26,35 km, se apropie de final. Potrivit informațiilor transmise de compania Erbașu pe pagina de socializare, au mai rămas de executat câteva lucrări înainte ca tronsonul să fie pregătit pentru deschiderea circulației.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Acum 7 ani de zile, un tânăr orădean a decis să transforme pasiunea lui pentru auto în business.
Economic
Inspectorii de muncă din Bihor au aplicat amenzi în valoare totală de 155.500 de lei pentru neregulile descoperite în urma controalelor desfășurate în sectorul construcțiilor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Calendarul Evaluării Naționale 2027 pentru absolvenții clasei a VIII-a a fost aprobat oficial, printr-un ordin publicat marți, 20 octombrie, în Monitorul Oficial.
BIHON Sport local
Ultimul meci al etapei cu numărul 10 din Liga 2 a adus față în față doi tineri fotbaliști orădeni, care au evoluat la FC Bihor, pe stadionul din Târgu Mureș.