Bihoreanul este singurul român preşedinte al unei federaţii internaţionale.
Preşedintele SportAccord, orădeanul Marius Vizer a fost reales pentru un nou mandat.
Președintele SportAccord, Marius Vizer, a inaugurat luni un sediu al organizației pe care o conduce la Moscova.
La sfârşitul săptămânii trecute, bihoreanul Marius Vizer, preşedintele Sport Accord şi al Federaţiei Internaţionale de Judo, s-a întâlnit cu elveţianul Sepp Blatter, preşedintele FIFA, la sediul forului fotbalistic.
Marius Vizer afost reales președinte al Federaţiei Internaţionale de Judo, pentru un mandat de patru ani, la Congresul forului, de la Rio de Janeiro.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La viitorul Spital de Boli Infecțioase și Pneumologie din Oradea, lucrările au trecut de etapa structurii de rezistență și se concentrează acum pe anveloparea clădirii, finisaje și instalațiile interioare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O diferență uriașă, de aproape 730 de metri cubi de lemn, a fost descoperită de polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Serviciului Ordine Publică Bihor în urma a două percheziții efectuate joi, 15 octombrie la sediul și depozitul de material lemnos al unei societăți comerciale din localitatea Sâmbăta.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O tânără de 17 ani a fost arestată de Tribunalul Bihor sub acuzația de trafic de minori după ce a recrutat și determinat patru minori din case de tip familial să se prostitueze.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Începând din 2 noiembrie, plata taxelor pentru plăcuțele de înmatriculare, atribuirea unui număr preferențial, păstrarea numărului și rezervarea unui număr preferențial se va putea face exclusiv prin metode de plată electronice, a transmis Prefectura Bihor.
Economic
Plățile vor fi realizate de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), atât prin transfer bancar, cât și prin intermediul Poștei Române, în funcție de modalitatea aleasă de fiecare beneficiar.
Cultură
Ca în fiecare an, concertele vor avea loc la Filarmonica de Stat Oradea şi la Sinagoga Neologă Sion.
Economic
De la 1 noiembrie 2026, firmele care emit bonuri fiscale fără cod QR riscă amenzi cuprinse între 2.000 și 4.000 de lei. Organizația IMM România solicită Parlamentului să amâne sancțiunile cu un an.
BIHON Sport local
Boxerul Raimond Oșvat participă la Campionatul European de box U15 care se desfășoară în orașul Trabzon (Turcia) în perioada 16 - 26 octombrie.