Cea de-a șaptea ediție a ORA Jazz Festival se desfășoară între 12 și 15 noiembrie 2026, la Filarmonica de Stat Oradea și la Sinagoga Neologă Sion. Pe scenă urcă muzicieni din Japonia, Danemarca, Norvegia, Ungaria, Israel, Turcia și Statele Unite, iar mai multe proiecte vor fi prezentate în premieră în România.
Organizatorii anunță că cele două spații, care găzduiesc festivalul încă de la prima ediție, vor avea câte patru seri de concerte cu acces de la ora 18:00, iar programul va începe la ora 19:00.
„Mă bucur să văd că publicul creşte de la o ediţie la alta. Publicul tânăr este tot mai numeros, iar asta ne dă speranța că proiectele culturale contează, că sălile se pot umple şi cu proiecte nişate. Oradea este un oraș care în fiecare an se poziționează pe harta culturală tot mai puternic, fie că este vorba despre muzica clasică, jazz, arta contemporană sau film”, spune Simona Giura, directorul festivalului ORA Jazz.
Festivalul se deschide joi, 12 noiembrie, în sala Filarmonicii, cu violoncelista și compozitoarea daneză Josefine Opsahl, care revine la Oradea după concertul din 2024. Va cânta alături de Orchestra Filarmonicii de Stat Oradea, sub bagheta dirijoarei poloneze Barbara Dragan, într-un proiect creat special pentru această ediție. Biletele pentru acest concert se vând separat de restul programului.
Programul cuprinde patru lucrări în care violoncelul este instrumentul central: „HANDS II Concerto for Cello and Orchestra”, „All We Know Is That It Radiates”, „A Mass of Stars Block the View” și „CYTROPIA”.

Josefine Opsahl Foto: Laszlo Vigh
Barbara Dragan a fost Young Associate Conductor al Orchestre National de France. În 2024 a dirijat înregistrarea orchestrală pentru ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, realizată de Orchestre National de France și Orchestre de Paris. Producția a primit ulterior un premiu Grammy.
Vineri, 13 noiembrie, tot în sala Filarmonicii de Stat, formația americană New Jazz Underground, din New York, își va prezenta albumul de debut „HOODIES”, lansat în 2025. Grupul apropie jazzul de hip-hop și de muzica urbană.
Tot vineri, Kristóf Bacsó, din Ungaria, își va prezenta proiectul Triad. Saxofonist, compozitor și unul dintre reprezentanții importanți ai jazzului maghiar contemporan, Kristóf Bacsó vine la Oradea cu un proiect în care compoziția lasă suficient spațiu improvizației.
Trompetistul japonez Takuya Kuroda, născut în 1980 la Ashiya, își va prezenta la Oradea albumul „Everyday”. Concertul va avea loc sâmbătă, 14 noiembrie, la Filarmonică. Muzica lui îmbină jazzul cu funk-ul, soul-ul și cultura muzicală urbană. Takuya Kuroda este unul dintre trompetiștii japonezi care au găsit un loc propriu în jazzul american contemporan.
Îl urmează Liquid Saloon din Israel, un colectiv format din Amir Bresler, Sefi Zisling și Nomok. Proiectul pornește de la funk-ul vest-african al anilor ‘70, trecut prin filtrul jazzului. Liderul proiectului, Amir Bresler, este stabilit la Berlin și este cunoscut pentru colaborările sale cu muzicieni importanți ai scenei israeliene și internaționale.
Ultima seară are loc la Sinagoga Sion. Tubistul și compozitorul norvegian Daniel Herskedal cântă la un instrument rar întâlnit în jazz. Cu o tehnică impresionantă și un simț aparte al spațiului sonor, Herskedal construiește compoziții în care instrumentul capătă o profunzime neașteptată.
Seara se încheie cu concertul lui Canberk Ulaş, interpret turc de duduk stabilit la Malmö, în Suedia, care îmbină tradiția armeană a instrumentului cu improvizația contemporană.
Biletele pentru concertul din 12 noiembrie se găsesc pe platforma Poftim la Cultură. Pentru serile de 13, 14 și 15 noiembrie sunt disponibile bilete și abonamente pe Entertix.
Festivalul este organizat de Fundația Culturală Jazz Banat, în colaborare cu Visit Oradea și Primăria Oradea, având ca parteneri Filarmonica de Stat Oradea şi Oradea Heritage.
PROGRAM:
JOI, 12 NOIEMBRIE
Filarmonica de Stat Oradea
– Josefine Opsahl (DK) & Orchestra Filarmonicii de Stat Oradea
Conductor: Barbara Dragan (PL)
VINERI, 13 NOIEMBRIE
Filarmonica de Stat Oradea
– Kristóf Bacsó Triad (HU)
– New Jazz Underground – prezintă HOODIES (USA)
SÂMBĂTĂ, 14 NOIEMBRIE
Filarmonica de Stat Oradea
– Liquid Saloon (ISR)
– Takuya Kuroda – prezintă Everyday (JP)
DUMINICĂ, 15 NOIEMBRIE
Sinagoga Neologă Sion
– Daniel Herskedal (NO)
– Canberk Ulaş (TR)
Citiți principiile noastre de moderare aici!