Trei dintre cele mai importante măsuri de accesare a fondurilor europene din PNDR, respectiv „Investiţii în exploataţii agricole”, „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici” şi „Instalarea tinerilor fermieri”, urmează să fie deschise în luna martie.
Consiliul Judeţean (CJ) Bihor a publicat joi pe site-ul www.cjbihor.ro un raport de 75 de pagini privind sesizarea primită de la fundaţia Centrul de Resurse Juridice (CRJ) în cazul unor „abuzuri” la care sunt supuşi copii instituţionalizaţi (vezi informarea publicată pe www.crj.ro ).
Norul de radiatii din Japonia a ajuns peste Europa, dar România încă nu e afectată.
Directorul Ruhama, Tina Daragiu, a mai ţinut să atragă atenţia asupra greşelilor pe care le face Statul Român.
Angajatorii trebuie să ia o serie de măsuri pentru munca la temperaturi extreme.
powered by Surfing Waves
Cultură
„Euforia” este un spectacol educativ inspirat din fapte reale despre efectele consumului de droguri.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Modernizarea drumului județean DJ 763, pe tronsonul Padiș – Ic Ponor, a ajuns la un stadiu de execuție de 55%, după cinci luni de lucrări, se menționează într-un comunicat de presă transmis de Consiliul Județean Bihor. Cele mai dificile intervenții, care au vizat pregătirea terenului și consolidarea drumului de munte, au fost în mare parte finalizate.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Radu Vasile Tolksdorf, bărbatul de 42 de ani, din Oradea, inculpat pentru că, în 2023, a încercat să dea foc unei locuințe din Ștei, iar după câteva luni a provocat un incendiu în care au ars trei mașini și o patiserie din același oraș, a obținut reducerea pedepsei la Curtea de Apel Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Odată cu apropierea sezonului rece, pentru cei aproximativ 70.000 de consumatori din Oradea și Sânmartin racordați la sistemul centralizat de încălzire apar, ca în fiecare an, întrebări legate de prețul energiei termice, furnizarea apei calde și eventualele probleme care ar putea apărea în rețea pe timpul iernii.
România
Furnizorii de energie electrică și gaze naturale vor fi evaluați public de ANRE în funcție de modul în care gestionează reclamațiile clienților.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăriile, Consiliul Județean Bihor, Inspectoratul Școlar Județean și instituțiile universitare eligibile pot solicita finanțări prin două programe europene destinate educației timpurii.
România
Banii strânși de români în fondurile de pensii private continuă să crească într-un ritm spectaculos. Activele fondurilor de pensii administrate privat au ajuns la 237,4 miliarde de lei la finalul lunii iunie 2026, cu 39% mai mult decât în urmă cu un an, potrivit celor mai recente date publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
FestiFall 2026 debutează vineri, 9 octombrie.