CS Inter Oradea, în parteneriat cu Baza Tineretului (din incinta LPS Bihorul), organizeză Campionatul Judeţean de minifotbal, sub egida Federaţiei Române de Minifotbal.
În cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Local din 1 iulie, aleşii locali au aprobat indicatorii tehnico-economici rezultați din studiul de fezabilitate pentru obiectivul de investiție care prevede împrejmuirea terenurilor de sport din strada Octavian Goga.
După terminarea fazei judeţene a Cupei României, câştigată de echipa Pokemon, CS Inter Oradea (preşedinte Adrian Moisa) organizează faza pe Bihor a Campionatului Naţional la minifotbal. Competiţia se desfăşoară la Baza „5x5 Fotbal” începând cu 16 februarie.
Baza Sportivă „5x5 Fotbal” va găzdui duminică ultima etapă a fazei judeţene a Cupei României la minifotbal.
Un meci extrem de spectaculos s-a desfășurat vineri în nocturnă pe terenul sintetic de la Hotel President.
powered by Surfing Waves
BIHON Sport local
Sâmbătă a fost ziua gazdelor, care au câștigat toate cele 6 meciuri. Onoare oaspeților a fost salvată duminică de ACS Vadu Crișului, în ultimul meci al etapa a IV-a.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Trei femei din Bihor s-au trezit țintele unor atacuri ale escrocilor online care, după ce le-au trimis mesaje trimise, chipurile, de firme de curierat ori prin care le solicitau ajutorul cu votul la un concurs, le-au piratat conturile de Facebook ori de WhatsApp și au cerut tuturor contactelor victimelor să le vireze diferite sume.
Educație
Rectorii, prorectorii, decanii și alte persoane aflate la conducerea universităților nu ar mai putea ocupa simultan un loc în Parlament sau o funcție de conducere într-un partid politic.
Cultură
Cea de a doua zi de festival a propus filme în avanpremieră, întâlniri cu publicul, proiecţie în aer liber şi o experiență imersivă audiovizuală.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a finalizat ancheta și a dispus trimiterea în judecată a tânărului de 26 de ani, acuzat de tentativă de omor după ce a încercat să o lovească cu mașina pe o femeie cu care nu s-a înțeles asupra tarifului cerut de aceasta pentru servicii sexuale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În comuna Chișlaz a fost finalizat proiectul pentru instalarea a două stații de reîncărcare a vehiculelor electrice, investiție realizată cu fonduri obținute prin PNRR.
Economic
Salariații care își cresc singuri copiii ar putea avea dreptul la un concediu de odihnă mai lung decât în prezent. O propunere de modificare a Codului muncii, care introduce părinții din familiile monoparentale printre beneficiarii concediului suplimentar, a fost adoptată de Senat și merge mai departe în Parlament.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În comuna Drăgănești au fost finalizate trei proiecte privind reabilitarea căminelor culturale din satele Drăgănești, Belejeni și Păntășești, investiții finanțate prin PNRR.
România
Șoferii care ajung pe contrasens pe autostrăzi sau drumuri expres ar putea fi sancționați mult mai dur decât în prezent.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Salonta a anunțat demararea unei noi acțiuni de verificare a autovehiculelor parcate pe domeniul public. În principal sunt vizate mașinile care nu mai sunt folosite și care ocupă, pentru perioade lungi, locuri de parcare sau alte spații publice.