EcoStuff Romania, organizator al campaniei Let s Do It, Romania! în judeţul Timiş, împreună cu Primăria şi Consiliul Local al comunei Moşniţa Nouă organizează sâmbătă, 17 noiembrie, la ora 9.00, la Moşniţa Nouă, o acţiune ce are scopul de a transforma 4 hectare de teren în parcuri.
Pentru prevenirea furturilor, a tâlhăriilor și a altor infracțiuni săvârșite cu violență, care în ultima peroadă au fost tot mai multe în mediul rural din Timiș, polițiștii au demarat campania Sate fără criminalitate. Astfel, marți dimineața, polițiștii s-au deplasat în localitatea Moșnița Nouă, unde au bătut din ușă în ușă și au vorbit cu localnicii despre modul în care aceste infracțiuni pot fi prevenite și combătute.
Un timișorean de 58 de ani a ajuns în stare gravă la spital, sâmbătă dimineața, fiind impicat într-un accident rutier. Bărbatul mergea cu bicicleta spre Moșnița Nouă, iar la un moment dat a virat la stânga fără să se asigure, fiind izbit de o mașină care venea din spatele său. Șoferița din autoturism este acum cercetată penal pentru vătămare corporală din culpă.
powered by Surfing Waves

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Creștere accentuată a virozelor în Bihor: mai multe cazuri, mai multe internări
Numărul infecțiilor respiratorii acute și al pneumoniilor a crescut semnificativ săptămâna trecută, comparativ cu săptămâna precedentă, potrivit datelor raportate de autoritățile sanitare.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Individul care a atacat un taximetrist cu cuțitul, într-o benzinărie din Leș, a fost trimis în judecată
Dănuț Balogh, tânărul de 21 de ani care a rănit cu cuțitul un taximetrist într-o stație de carburanți din Leș, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, sub acuzația de tâlhărie calificată.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Investiții majore la Salonta. Peste 28 milioane de euro și 250 de noi locuri de muncă până la finalul anului
Cu investiții private care depășesc 28 de milioane de euro și perspectiva a 250 de noi locuri de muncă încă din prima etapă, municipiul Salonta intră într-o nouă etapă de dezvoltare industrială, odată cu demararea a două proiecte majore care vor schimba profilul economic al localității.

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă

FC Bihor

FC Bihor Oradea a adus un mijlocaș din Superligă! Doi jucători au plecat la echipe din Liga 3
Luni, 9 februarie, a fost ultima zi în care s-a mai putut efectua transferuri în primele trei ligi din fotbalul românesc. FC Bihor Oradea a făcut trei mutări, una singură la sosiri, alte două fiind plecări.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Orădean condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a lovit mortal un pieton
Judecătoria Beiuș a decis, luni, să-l condamne la un an și 4 luni de închisoare, cu suspendare pe un termen de supraveghere de 2 ani, pe un conducător auto acuzat că a lovit mortal un pieton care încerca să traverseze DN76 Oradea - Ștei prin loc marcat.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Noul Spital de Boli Infecțioase și Pneumologie din Oradea prinde contur: structura din beton, aproape finalizată
În perioada următoare, muncitorii vor finaliza lucrările la structura din beton armat și vor începe montarea acoperișurilor, a instalațiilor, a compartimentărilor interioare, a sistemelor de ventilație, precum și a lucrărilor de termo și hidroizolații.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Ce facem astăzi, 10 februarie, în Oradea?
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 10 februarie.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Vreme capricioasă în Bihor: ger dimineața, temperaturi de primăvară la prânz. Vezi prognoza meteo
Regimul termic pentru perioada 9 - 22 februarie va fi deosebit de oscilant, la nivelul întregii țări, cu perioade în care vremea va deveni rece, chiar geroasă în unele zone, dar și cu intervale cu valori termice pozitive ridicate, de până la zece grade, pe timpul zilelor, timp în care probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi mai ridicată între 13 și 15 februarie, reiese din prognoza de specialitate, publicată luni de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Bihon CSM Oradea

Petar Kovacevic: „Ne dorim locul 1 în Superligă, dar și un parcurs cât mai lung în cupele europene”
Antrenorul echipei campioane a României la polo, Petar Kovacevic, a afirmat luni, în cursul unei conferințe de presă, că se simte foarte bine la CSM Oradea, apreciind condițiile de la club.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Exploatări cu probleme în Bihor: controale și sancțiuni masive la balastiere
Balastierele din județul Bihor au intrat recent în vizorul inspectorilor de ape, care au aplicat sancțiuni consistente pentru nerespectarea legislației în vigoare, în urma unor controale desfășurate în mai multe bazine hidrografice din zonă. 1

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Un nou „bizon” pe gazonul dintre linii. OTL va recupera paguba pe baza RCA-ului șoferului vinovat, căutat de polițiști
În Oradea, gazonul montat între liniile de tramvai pare să aibă un dușman declarat, respectiv șoferii grăbiți, neatenți sau pur și simplu convins că infrastructura urbană e un decor interactiv. 2

Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.