La Muzeul Ţării Crişurilor s-a deschis expoziţia cu titlul „Icoane pe lemn şi sticlă din colecţia Muzeului Ţării Crişurilor, România, sec. XVIII-XIX”, care poate fi vizitată în sălile Secţiei de artă până pe 1 septembrie după programul obişnuit de vară (marţi, joi, sâmbătă: 10-15; miercuri, vineri, duminică: 10-18).
Având în vedere situaţia dificilă a rezervaţiei naturale Pârâul Peţea, aflate în custodia Muzeului Ţării Crişurilor (MTC), ca urmare a afectării în anii recenţi a funcţionării izvorului termal, muzeul orădean a depus spre aprobare la fundaţia „The Mohamed bin Zayed Species Conservation Fund (MBZSCF)” din Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite) propunerea de proiect „Captive breeding and maintaining ex situ populations of Scardinius racovitzai and Melanopsis parreyssii” („Reproducerea în captivitate şi menţinerea «ex situ» de populaţii de Scardinius racovitzai şi Melanopsis parreyssii”), aprobată cu nr. 13255722 de către managementul internaţional al acestei fundaţii.
După cuvântările oficiale sau de suflet, prichindeii s-au minunat privind păpuşile fără vârstă ale Arcadiei.
Se schimbă acoperişul la viitorul sediu al Muzeului. Clădirea va mai înghiţi alte milioane de euro.
Ne adresăm Domniei Voastre într-un moment de cumpănă. Facem parte dintre cei care vă apreciază sincer și vă stimează pentru tot ce ați făcut și faceți pentru buna gospodărire și bunul mers al treburilor urbei noastre.
powered by Surfing Waves
România
Instabilitatea politică are un cost economic direct și măsurabil, se vede în dobânzile la care se împrumută statul, în cursul de schimb, în ratele la credite și în fondurile PNRR, pe care România riscă să nu le mai acceseze, susține Confederația Patronală Concordia.
România
Angajații muncesc mai mult în 2026, câștigă la fel și vor să plece, în condițiile în care unul din trei se declară pregătit să schimbe jobul în următoarele șase luni, potrivit unui studiu de profil realizat de o agenție de cercetare de piață.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 29 aprilie.
România
Portul Constanța este principală poartă de intrare a energiei în România, în special petrol și produse derivate.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Sala mare de ședințe a Primăriei Oradea a găzduit, în 28 aprilie, dezbaterea publică privind proiectul regulamentului privind amplasarea păcănelelor pe raza municipiului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O creangă uriașă s-a prăbușit peste două mașini în Parcul Libertății din Oradea, fără victime, la scurt timp după modernizarea zonei.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
CTP a finalizat extinderea unei unități de producție din cadrul CTPark Oradea City, unde va fi compania Iwis, proiect în cadrul căreia au fost adăugați 4.000 de metri pătrați în spațiul existent.
Economic
Un operator de gambling a fost amendat pentru SMS-uri nesolicitate și date inexacte.
România
Moțiunea de cenzură inițiată de grupurile parlamentare PSD, AUR și PACE - Întâi România a fost depusă marți la Parlament.
7
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul în care s-a prezentat bilanțul activității serviciului moto, precum și importanța acestuia s-a desfășurat în dimineața zilei de marți, 28 aprilie, în cadrul Pieței 100.