A doua zi de Paște nu a fost cu noroc pentru o parte din turiștii veniți în Băile Felix la relaxare.
Un echipaj al Poliției Locale Oradea, aflat miercuri în misiune (fără semnalele luminoase în funcțiune) pe strada A. Cazaban, a părut să ignore pasaje tocmai din legea cu privire la staționarea ilegală, pe care o aplicau la fața locului.
Marți, în jurul amiezii, o maşină de serviciu de la Finanţe, pe B-dul Dacia, „la umbra” unui indicator care i-ar premite parcarea doar cu condiţia unui handicap.
Traficul tramvaielor a fost din nou blocat de un șofer care și-a parcat autoturismul prea aproape de șinele de tramvai.
Șoferii din Oradea, care s-au săturat să poarte mărunțișul în portofel, pot plăti mai ușor pentru locul de parcare cu ajutorul unei aplicații pentru telefonul mobil. Prin intermediul aceleiaşi aplicaţii poţi plăti parcarea şi în alte 14 oraşe din România.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările de amenajare a celor două parcuri de pe străzile Clopoțeilor și Berzei din comuna Sântandrei au fost finalizate, investiția fiind realizată printr-un proiect cu finanțare europeană.
România
România trece la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă, 24 octombrie, spre duminică, 25 octombrie 2026.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Curtea de Apel Oradea a încetat procesul penal împotriva lui Bogdan Ș., un tânăr de 28 de ani, acuzat că a încercat să-și amenajeze o cultură de canabis ca să scape de cheltuielile pe care le avea cu achiziția de droguri pentru consum propriu de la un traficant.
Bihon CSM Oradea
După prestația foarte modestă de la Campionatul Mondial individual pentru seniori, disputat la Baku, judoka tricolori vor avea ocazia să se revanșeze la turneul internațional de Grand Slam de la Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite).
Economic
Companiile care investesc în dezvoltarea capacităților de producție și creează noi locuri de muncă ar putea beneficia de facilități fiscale în cadrul unui program național aprobat de Camera Deputaților. Inițiativa urmărește stimularea economiei, reducerea diferențelor de dezvoltare dintre regiuni și crearea unor oportunități de angajare mai bine plătite.
România
Federația SANITAS cere noului Guvern să asigure finanțarea spitalelor și ambulanțelor, să deblocheze angajările și să restabilească drepturile salariale ale personalului medical.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Comuna Sânmartin, județul Bihor, găzduiește în acest weekend una dintre competițiile importante ale atletismului românesc.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În cadrul ședinței desfășurate în 23 octombrie, membrii Biroului Politic Județean al organizației județene PSD Bihor au votat susținerea propunerii ca Emilian Pavel să fie viitorul prefect al județului.
Cultură
Noul single al trupei N.O.R. este disponibil pe toate platformele de streaming.
Cultură
O expoziție cu 206 imagini premiate va fi vernisată în Cetatea Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Copiii de la GPP nr. 23 „Castelul Veseliei”, structură a Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea, au intrat în atmosfera unui Oktoberfest adaptat vârstei lor, în cadrul unei activități educative care a îmbinat descoperirea culturii germane cu bucuria jocului, muzica, dansul și degustarea unor preparate tradiționale.