Salonul Internațional „Tradiții și modernitate în agricultura din România – Bucovina” va fi vernisat sâmbătă, 24 octombrie, ora 17:00, la Centrele Expoziționale FIAP și EFA din Palatul Princiar al Cetății Oradea (Corpul E, parter). Expoziția rămâne deschisă până pe 21 noiembrie și poate fi vizitată gratuit în zilele lucrătoare, între 08:00 și 20:00.
Evenimentul este organizat de Asociația Internațională Euro Foto Art (AIEFA), membru individualal Federației Internaționale de Artă Fotografică (FIAP), organizație recunoscută de UNESCO, şi susținut de Summit Agro România. El continuă Concursul Național „Tradiții și modernitate în agricultura din România”, organizat prima dată în anul 2024.

Bucuria zilei Foto: Veaceslav Bruma
În prima etapă a concursului, în primăvara acestui an, fotografi din Republica Moldova, România, Ucraina și Ungaria au făcut deplasări fotodocumentare în Bucovina. Ei au fost ghidați de ing. Miron Costel, director de vânzări la Summit Agro România. Au vizitat ferma Fructul Bucovinei din Rădășeni, livada I.I. Andrieș din Fălticeni și ferma de vaci de carne Angus din Câmpulung Moldovenesc, aflată în transhumanță la ferma din Sulița, a fermierului Vlad Ștefăniță. Au mai ajuns la complexul de porcine și îngrășare taurine al fermierului Cosmin Păstrăv din Cacica, la Pensiunea Vatra Boierească, la ferma Agrigav din Bosanci și la serele de la Cumpărătura.
A doua etapă a fost dedicată folclorului. La invitația lui Anton Codrin-Alexandru AFIAP, președintele Clubului Fotografilor Suceveni, organizație parteneră AIEFA, participanții au fost prezenți la aniversarea a două decenii de existență a Grupului Folcloric „Străjerii” din Dolheștii Mici, județul Suceava.

Mocănița de Bucovina Foto: Anton Codrin- Alexandru AFIAP
Premiile și lucrările expuse
Juriul național a acceptat pentru expunere 206 imagini. Plachetele „Carol Pop de Szathmári – Szathmári Pap Károly” pentru întreaga colecție au revenit lui Nicolai Hauca (Ucraina), Hátszegi Csaba (România) și Héjja Árpád (România).
Medalia de bronz a fost atribuită Magdalenei Tóth (România), argintul lui Veaceslav Bruma (Republica Moldova) și Szabó Géza AFIAP (România), iar aurul lui Morvay Szabó Edina EFIAP (România).

Grupul Folcloric la Centrului de Cultură Suceava Foto: Felician Săteanu
Trofeul EFA a fost acordat lui Horea Scubli, iar trofeul juriului lui Udvardi Árpád EFIAP. Trofeul Summit Agro România a mers la Felician Săteanu, pentru întreaga colecție.
Premiile I, II și III, acordate tot pentru colecții complete, au revenit Marianei Scubli AFIAP (România), lui Szabó Béla EFIAP (Ungaria) și lui Anton Codrin (România).
Toate lucrările acceptate și premiate pot fi vizionate pe site-ul AIEFA, în galeria FIAP a asociației.

Curcubeul din Bucovina Foto: Ștefan Tóth István AFIAP, ESFIAP, Hon. EFIAP-
La vernisaj vor fi prezenți reprezentantul Summit Agro România, conf. univ. dr. Dorin Popa, și artiști fotografi din Baia Mare, Brașov, Miercurea Ciuc, Oradea, Suceava și Öttevény (Ungaria). Accesul se face pe bază de invitație, care poate fi solicitată la eurofotoart@gmail.com.
Cu acest prilej va fi lansat și albumul omonim, tipărit la Editura „Euro Foto Art”. Varianta digitală poate fi răsfoită online pe site-ul AIEFA.
Asociația continuă parteneriatul cu operatorul local de transport OTL SA. Lucrările expuse vor rula pe ecranele mijloacelor de transport în comun din Oradea, astfel încât și publicul care nu ajunge în galerie să poată vedea fotografiile.
Citiți principiile noastre de moderare aici!