Reprezentanții Inspectoratului Școlar Timiș spun că, în urma unor sondaje de opinie făcute la nivelul județului Timiș, părinții se arată mulțumiți de clasa pregătitoare. Școlile generale nr.1 și nr.4 din Timișoara ar putea rămâne fără clasa întâi.
Cele mai interesante şi actuale subiecte pentru părinţii timişeni, privind dezvoltarea emoţională şi fizică a copiilor, vor fi abordate sâmbătă, 27 octombrie 2012, la Hotel Iosefin Residence, unde este organizat Maratonul Părinţilor de Succes.
Peste 15 cupluri de părinţi sau viitori părinţi au participat duminică seara la întâlnirea cu specialiştii Şcolii mamei Junior, în librăria Cărtureşti din Iulius Mall Timişoara.
Mămicile şi/sau tăticii din Timiş, care doresc să ştie cum să îşi hrănească sănătos bebeluşii sau copiii mai mari, sunt invitaţi să participe, gratuit, la o lecţie despre alimentaţie.
powered by Surfing Waves

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Cum se poate ajunge la alegeri anticipate în România. Calendarul și pașii prevăzuți de Constituție
Cel mai apropiat termen la care ar putea fi organizate alegeri parlamentare anticipate este sfârșitul lunii noiembrie, mai exact 22 noiembrie. 1

Anunturi intreruperi energie electrica

IEE 18.07.2026 - 24.07.2026 - PL Alesd + PL Sacueni + PL Salonta + PL Stei + PL Marghita + PL Rural + PL Oradea

România

DIICOT, cea șugubeață: „Scuze că nu am anunțat înainte!”, mesajul interpretat ca o ironie după scandalul din Bihor
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a publicat miercuri, 15 iulie, pe pagina oficială de Facebook un mesaj despre o amplă acțiune desfășurată într-un dosar de fraudă cu pensii.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Întrerupere parțială pentru alimentare cu apă în localitatea Ceișoara

BIHON CAO

Seceta și canicula pun presiune pe rețea. Compania de Apă Oradea avertizează asupra consumului excesiv

BIHON CAO

Întrerupere alimentare cu apă în Oradea, str. Pelicanului

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Val de solidaritate pentru Oradea Pride: peste 130 de organizații internaționale cer autorităților să aprobe marșul
Peste 130 de organizații ale societății civile din 30 de țări și-au exprimat solidaritatea cu organizatorii Oradea PRIDE și solicită autorităților locale să respecte dreptul la liberă întrunire și să permită desfășurarea în siguranță a Marșului Oradea PRIDE, care ar urma să aibă loc pe 25 iulie. 1

România

Mai puțină toleranță pentru poluatori: noua lege aduce pedepse de până la 20 de ani de închisoare
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a pus în transparență decizională proiectul de lege care înăsprește semnificativ regimul sancționator pentru infracțiunile de mediu, prin transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2024/1203 privind criminalitatea de mediu.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Demisie șoc. Purtătoarea de cuvânt a Spitalului Județean Bihor, Lisa Crăiuț, și-a anunțat plecarea din funcție
9

Bihon CSM Oradea

Încă un jucător se desparte de echipa „leilor roșii”
CSM CSU Raiffeisen Oradea nu va mai conta în sezonul viitor pe serviciile jucătorului Bandja Sy.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Canicula pune stăpânire pe județul Bihor. ANM a emis Cod galben iar temperaturile vor ajunge până la 37 de grade
Meteorologii au emis un Cod galben de caniculă, valabil joi și vineri în patru județe din Banat și Crișana, precum și o informare de vreme călduroasă, care vizează întreaga țară până sâmbătă seara.

Economic

România riscă să piardă cursa productivității dacă întârzie adoptarea inteligenței artificiale
România nu mai poate conta pe aceleași motoare de creștere economică care au susținut dezvoltarea din ultimii aproape 20 de ani, iar productivitatea și digitalizarea trebuie să devină priorități pentru mediul de afaceri, a declarat Leonardo Badea, prim-viceguvernatorul Băncii Naționale a României, într-o analiză dedicată viitorului IMM-urilor.

România

OPINII Ar prinde bine o democrație cu vot în funcție de nivelul de cultură și educație
În ultima vreme s-a aprofundat un tip de propagandă pentru democrație care o înalță pe un piedestal ca pe o super-religie. 2

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Patru tineri, reținuți după bătaia cu bâte și pietre din Aleșd. O mașină de Poliție a fost lovită în timpul scandalului
Polițiștii din Aleșd au reținut pentru 24 de ore patru tineri care au fost implicați în altercația produsă marți seara pe o stradă din localitate.