Marea încărcătură afectivă pentru fiecare dintre noi din această perioadă o resimt şi cei ce au comis conştient infracţiuni grave şi cei care, fără voia lor, din ghinion curat au ajuns după gratii, cu infracţiuni mai puţin semnificative.
La începututl acestei săptămâni, poliţiştii din Cărpinet l-au depistat pe R.C.D., în vârstă de 30 de ani, din localitatea bihoreană Hidişel.
Dacă ar fi fost expuse într-un cadru public din oraş, nu ai fi crezut că sunt ieşite din mâinile unor puşcăriaşi. Asta e de fapt şi o dovadă a faptului că orice om, fie şi deţinut, are şanse nelimitate să se restabilească social, profesional, sentimental.
21 de deținuți de la Penitenciarul Oradea care mai au doar trei luni până la analiza în comisia de liberare condiţionată, au fost vineri incluși într-o sesiune finală a programului Piața, organizat de către șefii unității orădene de detenție, în cadrul programului de pregătire pentru liberare şi asistenţă postpenală „Reducerea riscului de recidivă după închisoare”.
Miercuri dimineaţă, poliţiştii Secţiei nr. 5 de Poliţie Rurală Oradea l-au depistat în localitate pe localnicul B.B., în vârstă de 23 de ani, căutat de oamenii legii.
powered by Surfing Waves
Economic
Mai multe instituții publice din județul Bihor au scos la concurs posturi vacante în această perioadă, oferind oportunități de angajare atât pentru persoane cu studii superioare, cât și pentru candidați cu studii medii.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 23 iulie.
BIHON Sport local
Colege în Liga 3, Seria 8, Lotus Băile Felix și CS Bihorul Beiuș au terminat la egalitate toate cele trei meciuri jucate în sezonul 2025/2026. A fost 0-0 la Beiuș, apoi 1-1 și 2-2 la Sânmartin.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Comisara europeană pentru Egalitate, Hadja Lhabib, și comisarul european pentru Justiție, Michael McGrath, au transmis un mesaj de solidaritate cu comunitatea LGBTI din Oradea și au subliniat necesitatea respectării dreptului la liberă întrunire.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii de la Biroul pentru Protecția Animalelor Bihor l-au reținut pentru 24 de ore pe un tânăr de 29 de ani, din localitatea Bistra, acuzat că ar fi rănit cu intenție câinele unui consătean.
Economic
Premierul interimar Ilie Bolojan consideră justificată amânarea majorării TVA pentru locuințe, după atacul cibernetic care a blocat platforma ANCPI. Transferul datelor în Cloudul Guvernamental va fi finalizat miercuri, iar joi autoritățile vor estima când sistemul va redeveni funcțional.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În ciuda acestei noi interdicții, Marșul Oradea PRIDE va avea loc. Peste 150 de organizații din peste 30 de țări și-au exprimat solidaritatea cu Oradea PRIDE și au cerut respectarea dreptului la întrunire pașnică.
8
FC Bihor
Revenită pe plan local, echipa FC Bihor a susținut primul joc pe teren propriu în compania formației Sănătatea Cluj, pe care a învins-o cu 1-0 (0-0), la capătul unei prestații care nu a impresionat.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Procesul de reumplere a lacului de acumulare Leșu avansează în condiții normale, iar acumularea a ajuns deja la aproximativ 15% din volumul de retenție.
FC Bihor
În timp ce FC Bihor juca meciul de pregătire cu Sănătatea Cluj, la Casa Fotbalului a avut loc tragerea la sorți a programului sezonului regular din Liga 2.