Mai mulţi profesori americani experţi în psihologie şi probaţiune, printre care şi profesorul Howard Kassinove, reputat specialist în managementul furiei, au vizitat luni Penitenciarul de Maximă Siguranţă de la Oradea.
Cu scopul reducerii recidivei, vineri, şefii Penitenciarului Oradea şi colegii de la Penitenciarul Baia Mare s-au întâlnit cu mai mulţi reprezentanţi de instituţii şi ONG-uri care se pot implica pentru a sprijini integrarea în societate a deţinuţilor care se eliberează.
Orădeanul Iuliu Kiss „Paprika”, condamnat la 5 ani de închisoare pentru accidentul rutier soldat cu moartea unei tinere şi rănirea gravă a altor două, va plăti într-un final pentru fapta sa.
Şcoala a început tot luni şi pentru câteva zeci de deţinuţi încarceraţi la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Oradea.
powered by Surfing Waves

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Democrație sau ordine? Aproape jumătate dintre români ar accepta un regim autoritar dacă acesta ar asigura stabilitate
Un sondaj INSCOP arată o societate românească profund divizată: o parte dintre cetățeni susțin democrația, în ciuda conflictelor și dezbaterilor politice prelungite, în timp ce alții ar prefera un regim mai puțin democratic, dacă acesta ar garanta ordine și stabilitate.

Economic

Locuri de muncă la stat în Bihor: concursuri deschise pentru mai multe posturi
Mai multe instituții publice din județul Bihor au scos la concurs posturi vacante în această perioadă, oferind oportunități de angajare atât pentru persoane cu studii superioare, cât și pentru candidați cu studii medii.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Ce facem astăzi, 23 iulie, în Oradea?
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 23 iulie.

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă în Ianoșda

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă străzile Piața București, Săvineștilor, Berzei

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă în Ceica, Lăzăreni, Drăgești și Hidișelu de Sus

BIHON Sport local

După trei remize în campionat, Lotus Băile Felix a învins Bihorul Beiuș într-un joc de pregătire
Colege în Liga 3, Seria 8, Lotus Băile Felix și CS Bihorul Beiuș au terminat la egalitate toate cele trei meciuri jucate în sezonul 2025/2026. A fost 0-0 la Beiuș, apoi 1-1 și 2-2 la Sânmartin.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Doi comisari europeni au transmis un mesaj de solidaritate pentru comunitatea LGBT din Oradea după refuzul avizării Marșului Pride
Comisara europeană pentru Egalitate, Hadja Lhabib, și comisarul european pentru Justiție, Michael McGrath, au transmis un mesaj de solidaritate cu comunitatea LGBTI din Oradea și au subliniat necesitatea respectării dreptului la liberă întrunire. 3

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Bărbat reținut de polițiștii de la Protecția Animalelor Bihor pentru că a lovit cu piciorul un câine, prin gard
Polițiștii de la Biroul pentru Protecția Animalelor Bihor l-au reținut pentru 24 de ore pe un tânăr de 29 de ani, din localitatea Bistra, acuzat că ar fi rănit cu intenție câinele unui consătean.

Economic

Bolojan consideră justificată amânarea majorării TVA la 21% pentru locuințe, din cauza blocajului ANCPI
Premierul interimar Ilie Bolojan consideră justificată amânarea majorării TVA pentru locuințe, după atacul cibernetic care a blocat platforma ANCPI. Transferul datelor în Cloudul Guvernamental va fi finalizat miercuri, iar joi autoritățile vor estima când sistemul va redeveni funcțional. 3

BIHON Ştirile judeţului Bihor

„Este rușinos pentru primarul Florin Birta să invoce astfel de argumente”. ARK Oradea și ACCEPT condamnă interzicerea Marşului Oradea Pride
În ciuda acestei noi interdicții, Marșul Oradea PRIDE va avea loc. Peste 150 de organizații din peste 30 de țări și-au exprimat solidaritatea cu Oradea PRIDE și au cerut respectarea dreptului la întrunire pașnică. 13

FC Bihor

FC Bihor Oradea a răpus „virușii verzi” cu un gol marcat pe final
Revenită pe plan local, echipa FC Bihor a susținut primul joc pe teren propriu în compania formației Sănătatea Cluj, pe care a învins-o cu 1-0 (0-0), la capătul unei prestații care nu a impresionat.

Anunturi intreruperi energie electrica

IEE 27.07.2026 - 31.07.2026 - PL Alesd + PL Sacueni + PL Rural

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Barajul Leșu trece cu bine primul test: lacul este umplut deja în proporție de 15%
Procesul de reumplere a lacului de acumulare Leșu avansează în condiții normale, iar acumularea a ajuns deja la aproximativ 15% din volumul de retenție. 2