Zeci de timişoreni, în mare parte pensionari, s-au instalat în faţa Direcţiei Fiscale, miercuri, la primele ore ale dimineţii, pentru a fi primii care îşi plătesc impozitele în noul an, dar nu au mai fost cozile infernale din alţi ani, când dările se achitau la primărie şi oamenii se înghesuiau pe scările instituţiei până în curte. Impozitele şi taxele locale au rămas la acelaşi nivel ca în 2012 la Timişoara.
Potrivit ultimelor date ale Institutului Naţional de Statistică, în trimestrul III 2012, numărul mediu de pensionari a fost de 5.469 mii persoane, în scădere cu 107 mii persoane faţă de acelaşi trimestru al anului precedent şi cu 24 mii persoane faţă de trimestrul II 2012.
Anual, la Timişoara aproximativ 250 de persoane de vârsta a treia se apucă se înveţe limbi străine sau urmează cursuri care îi familiarizează cu computerele, internetul şi noua lume virtuală. Profesori sunt tineri voluntari din România, Germania, Austria, Spania şi Olanda, iar învăţăceii pensionari oferă în schimb experienţă de viaţă şi căldură sufletească, pe lângă o mică sumă de bani. Ineditul program se desfăşoară sub „umbrela” Academiei Seniorilor, care în acest an le dă cursanţilor posibilitate să-şi exerseze engleza...prin skype.
powered by Surfing Waves

BIHON Ştirile judeţului Bihor

De la un Tico celebru în „Pimp My Ride” la Grand Town Fest: povestea lui Schully, orădeanul pasionat de tuning
Pentru câteva minute, lumea lui s-a oprit. Apoi inima a început din nou să bată, iar odată cu ea, un vis pe care nu l-a abandonat niciodată.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Comunicat de presă
„Producție energie regenerabilă la NEESU COMPREST SRL”

România

Investiții imobiliare și industriale pe teren agricol: ce trebuie să știți înainte de a construi
Construirea pe terenuri agricole, fie că vorbim despre proiecte imobiliare, hale industriale sau parcuri de energie verde, nu începe cu buldozerul, ci cu un dosar bine pregătit.

BIHON CAO

Compania de Apă Oradea

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă Oradea

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Locuitorii și primarul din Suplacu de Barcău sunt revoltați de gropile din DN19B
Cetățenii și autoritățile locale din comuna Suplacu de Barcău sunt exasperați de starea drumului DN19 B, care traversează localitatea.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Șoferiță condamnată după ce a accidentat mortal o femeie și a plecat. A crezut că a lovit un animal
O femeie de 36 de ani, din localitatea bihoreană Sânmartin, a fost condamnată la 2 ani și 4 luni de închisoare, cu suspendare, pentru un accident mortal în care a fost implicată în urmă cu patru ani, pe un drum din județul Arad.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Circ Hungaria ajunge în Oradea: magie, adrenalină și râs garantat pentru întreaga familie!
Nu ratați evenimentul anului în Oradea! Circ Hungaria vă invită la un spectacol unic, cu animale dresate, numere de acrobație spectaculoase și producții premiate la nivel internațional.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Autoturism din Bihor, implicat într-un accident mortal în Satu Mare. Un AUDI s-a răsturnat, un decedat și cinci răniți
Evenimentul tragic s-a petrecut duminică, 8 martie, în municipiul Satu Mare, în apropiere de Centura Ocolitoare, în zona Sătmărel.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Puternic incendiu de vegetație la Budoi. Flăcările se apropie de pădure
Incendiul a fost semnalat redacției bihon.ro de mai mulți cititori.

BIHON Sport local

Judoka orădean Matei Plosceanu a devenit vicecampion național de juniori
Federația Română de Judo a organizat în weekend, la Sala Metrom din Brașov, ediția 2026 a Campionatului Național de judo pentru juniori (U21 de ani).

BIHON Sport local

Liga 4, play-off: Transilvania Sport Academy a învins în derby, CAO acuză arbitrajul și amenință cu retragerea din campionat
Sâmbătă și duminică s-au desfășurat cele trei meciuri din etapa a II-a a play-off-ului din Liga 4 Bihor și a apărut primul scandal.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Daune de 20.000 de lei pentru o femeie mușcată în propria grădină de câinii unui vecin
Imobilizată la pat timp de aproape două săptămâni și obligată să ia luni la rând medicamente pentru dureri pe care le-a descris drept atroce.

Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.