Luna decembrie şi prima parte a lunii ianuarie a pus în agenda de lucru a Poliţiei Locale acţiuni pentru diminuarea numărului de persoane care locuiesc în adăposturi improvizate sau care apelează în mod repetat la mila publică.
Recentele temperaturi scăzute din timpul nopţii au dat de lucru în plus patrulelor din cadrul Poliţiei Locale.
Primele acţiuni din cadrul programului
„Hrană pentru viaţă” au fost
derulate de Centrul Hare Krişna Oradea pe 20 decembrie
şi 31 ianuarie, când s-au oferit 90 de
porţii de mâncare caldă, vegetariană,
persoanelor fără adăpost ce trăiesc la
marginea oraşului Oradea. Centrul Hare Krişna
Oradea îşi propune ca în 2009 să
organizeze lunar astfel de acţiuni, amploarea lor
depinzând de posibilităţile finaciare
proprii şi cele obţinute din donaţii şi
sponsorizări.
powered by Surfing Waves
BIHON Sport local
Singurul reprezentant al boxului masculin românesc la Jocurile Olimpice pentru Tineret, care se desfășoară în aceste zile la Dakar (Senegal), a câștigat primul meci disputat duminică.
BIHON Sport local
S-au jucat meciurile etapei cu numărul 10 din sezonul regular al Ligii a IV-a Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Talent, creativitate și rețete moștenite de la bunici. Acestea au fost ingredientele principale ale celei de-a treia zile a festivalului „D’ale Porcului – Toroș & Maioș Fest”, desfășurată duminică, în Băile Felix. Elevii școlilor din Bihor s-au întrecut în preparate tradiționale, iar competiția a adus și povești emoționante. Marele premiu a fost câștigat de o echipă aflată la prima participare.
România
Recunoașterea calificărilor medicale obținute în Regatul Unit ar putea deveni mai simplă, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență publicat de Ministerul Sănătății.
Cultură
Albumul bluesman-ului orădean, înscris în procesul de evaluare pentru cea de-a 69-a ediție a Premiilor Grammy, vine în același moment cu un concert-eveniment la Opera Națională București.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În comuna Sânmartin se va extinde producția proprie de energie electrică, după ce primul parc fotovoltaic, construit în satul Cordău, a început să reducă facturile administrației locale.
3
Economic
Instituțiile publice din România ar putea beneficia de verificări suplimentare de securitate cibernetică, iar persoanele care descoperă vulnerabilități în sistemele informatice ale statului ar putea primi recompense financiare.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cei doi bărbați implicați în vara acestui an într-o tâlhărie petrecută pe bulevardul Dacia, din Oradea, au fost condamnați în mod diferit de către instanța de judecată.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Prima campanie gratuită de sterilizare și microcipare a câinilor, organizată de Primăria Valea lui Mihai, s-a încheiat, iar aproape 30 de animale au trecut prin mâinile specialiștilor.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Judecătoria Beiuș a pronunțat sentința pe fond în procesul în care Traian Bodog, un bărbat din Burzuc, care avea 69 de ani la data comiterii faptei, a fost inculpat pentru furtul a 79 de oi de la un localnic din Pocola, care îl tocmise să aibă grijă de animale.