Sprijinul de 750 de lei pentru persoanele vulnerabile, din nou amânat. Află când vor fi virați banii
Ajutorul financiar de 750 de lei, promis pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile care trebuie să își monteze repartitoare de căldură, nu va fi acordat nici de această dată.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Nicu Alifantis porneşte în Turneul naţional „Gemini 2.0” alături de Răzvan Mirică.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Potrivit informațiilor oferite de primarul comunei Țețchea, au început lucrările la proiectul „Sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsumul Comunei Tetchea – parc fotovoltaic”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Anunțul a fost făcut de reprezentanții OTL în dimineața zilei de marți, 24 martie, prin intermediul unui comunicat de presă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În satul Otomani, din comuna Sălacea, clădirea școlii urmează să primească o nouă destinație, după ce numărul elevilor din respectivul sat s-a redus foarte mult.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Anunțul a fost făcut în dimineața zilei de marți, 24 martie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Curățenie de primăvară în Oradea: lucrări de salubrizare și întreținere în zeci de zone ale orașului
Acțiunea de igienizare vizează cartierele Rogerius, Episcopia, Oncea și Olosig.
Economic
Numirea lui Csaba Békési la conducerea Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor marchează nu doar o schimbare de leadership, ci și un posibil test pentru un anumit tip de administrație publică – una care încearcă să se apropie mai mult de cetățean decât de procedură.
România
Senatul a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se elimină obligaţia plângerii prealabile pentru infracţiunea de abandon de familie, prin abrogarea art. 378 alin. (3) din Codul penal.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis în cursul zilei de luni, 23 martie prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, aceasta fiind valabilă în intervalul 23 martie - 5 aprilie.
Educație
Predă istorie și conduce unul dintre cele mai vechi colegii din Bihor. Livia Muntean spune direct că funcția de director este o muncă „de uzură”, în care echilibrul dintre catedră, birocrație și decizii care afectează sute de elevi și profesori trebuie menținut zi de zi.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O nouă creștere semnificativă are loc marți, 24 martie, la aproape toate stațiile peco din Oradea.