În aceste zile de decembrie, carnea de porc începe să aibă căutare mai mare decât în alte perioade ale anului.
România se află pe locul 54 la nivel global într-un top privind utilizarea forţei de muncă de contingenţă, la care firmele apelează ocazional, sezonier, temporar sau cu timp parţial, în 75 de state.
Piaţa orădeană de legume – fructe a început să-şi dea drumul. Abundenţa de produse după ultimele ploi a făcut ca pieţele să fie pline chiar şi la început de săptămână. Astfel, luni, 19 mai, în Piaţa Cetate erau ocupate aproape toate mesele.
Poliţiştii orădeni au acţionat în weekend în sistem integrat în pieţele din Oradea, pentru prevenirea şi combaterea alctelor ilicite de comerţ în preajma Sărbătorilor Pascale.
Poliţiştii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea au acţionat marţi pe raza municipiului pentru a preveni şi combate actele ilicite de comerţ şi pentru menţinerea climatului de ordine şi linişte publică în rândul comunităţii.
powered by Surfing Waves
BIHON Sport local
Continuându-și pregătirile pentru viitorul sezon, echipa Transilvania Sport Academy a susținut o partidă de verificare în compania formației CSC Ghiroda și Giarmata Vii.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cornel Bubui s-a stins din viață. Anunțul a fost făcut public de soția sa, Margareta Bubui, printr-un mesaj postat pe Facebook.
Cultură
Expoziţia reuneşte 75 de lucrări color care oferă o perspectivă aparte asupra oamenilor simpli din Uganda.
BIHON Sport local
Două dintre cele patru echipe bihorene din Liga 3 au susținut sâmbătă dimineață meciuri de pregătire în vederea noului sezon.
Cultură
Programul ediţiei a VI-a prezintă nouă spectacole pentru copii de toate vârstele și familii, care se vor juca la Sala Arcadia.
FC Bihor
CSM Olimpia Satu Mare și FC Bihor au terminat la egalitate, scor 0-0, în meci contând pentru etapa a 4-a din Liga 2.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Județul Bihor se află sâmbătă, 22 august, sub cod galben de temperaturi deosebit de ridicate, caniculă și disconfort termic.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
România sprijină Republica Serbia în gestionarea incendiilor de pădure și vegetație care afectează teritoriul acestei țări. În acest context, nouă pompieri militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor – doi ofițeri și șapte subofițeri – au plecat astăzi în Republica Serbia, pentru a participa la misiunea internațională de sprijin.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primele trei firme care vor investi în parcurile de specializare inteligentă din Oradea, Aleșd și Ștei au semnat contractele de finanțare prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027, cu o valoare totală de peste 34 de milioane de lei.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Proiectul privind modernizarea și extinderea Școlii Gimnaziale nr. 1 și a Grădiniței cu program normal nr. 1 din Bulz a ajuns în centrul unei dispute apărute între executivul și legislativul local.