Compania de Apă Oradea anunță consumatorii că marți, 10 mai, între orele 09:00 și 18:00 se va întrerupe furnizarea apei potabile în cartierul Podgoria și în Oșorhei.
Administraţia Socială Comunitară Oradea a anunţat pentru ziua de luni continuarea activităţii de distribuire a alimentelor către categoriile sociale vulnerabile, la depozitul din zona Podgoria. Aceasta a fost oprită pe perioada sărbătorilor de iarnă.
ORADEA - Conferinţa săptămâna a PSD Bihor a avut loc în aer liber. Conducerea social - democraţilor şi candidatul la Primaria Oradea, Dan Matei, au dus jurnaliştii în Podgoria, pentru a le arăta în ce condiţii trăiesc cei 250 de locuitori de acolo şi dispreţul cu care sunt trataţi de către municipalitate.
Unele strazi nu întrunesc criteriile de încadrare nici în ultima categorie. Începând cu 2006, stabilirea impozitelor pe terenuri se va face pe baza noii zonari fiscale a teritoriului orasului.
powered by Surfing Waves
FC Bihor
Fundașul stânga Bogdan Vătăjelu (33 de ani) își va continua cariera la echipa antrenată de Erik Lincar, cel puțin până în vară.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Tânărul în vârstă de 15 ani a plecat de acasă în cursul zilei de duminică, 29 martie, în jurul orei 11:30 și nu a mai revenit.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un orădean care a fost amendat de 3 ori într-un singur an pentru deținere de țigări de contrabandă pe care fie le depozita într-un imobil din Oradea, fie încerca să le vândă în Piața Rogerius, s-a ales și cu o condamnare la un an și 4 luni de închisoare cu suspendare și obligația de a munci 100 de zile în folosul comunității.
Economic
Conducerea AJOFM Bihor a fost preluată temporar, în urma unei schimbări la vârf.
România
Gigantul aerospațial SpaceX se pregătește să lanseze o misiune care va include și un satelit românesc realizat integral de specialiști locali.
Cultură
Invitaţii Filarmonicii sunt pianistul Horia Maxim, flautista Mihaela Anica, dirijorul Constantin Grigore şi violonistul Vlad Răceu.
FC Bihor
La București s-a desfășurat Campionatul Național de atletism în sală pentru copii U14. În proba de triatlon s-a remarcat atletul orădean Cezar Alexandru Pop de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În weekendul 28–29 martie, pompierii militari bihoreni au gestionat peste 70 de intervenții, dintre care 9 au fost incendii.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, 30 martie, o informare de intensificări ale vântului și ploi moderate cantitativ, în întreaga țară, precum și de ninsori în zona montană, valabilă până marți dimineața.
Economic
Legea privind apărarea împotriva incendiilor a fost modificată în această lună, aducând obligații noi pentru dezvoltatorii imobiliari și reguli mai stricte în ceea ce privește siguranța locuințelor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Medici din Bihor au participat la Gala și Adunarea Generală a Colegiului Medicilor din România, evenimente marcate de prezența președintelui Nicușor Dan și de mesaje despre responsabilitate, reformă și nevoia de implicare reală în sistemul de sănătate.