Poliţiştii bihoreni în acţiune au confiscat brazi şi lemne de foc fără documente justificative.
Joi, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Bihor au finalizat cercetările împotriva lui S.F.(28 ani) din Ştei, faţă de care s-au sesizat din oficiu în septembrie 2012, că realiza copii neautorizate ale unor opere muzicale, pe care le oferea, ulterior, în scop comercial, în cadrul unor evenimente publice.
Casiera unei firme orădene a fost cercetată de către poliţiştii de investigare a fraudelor care au propus trimiterea în judecată fiindcă ar fi delapidat peste 37.000 lei din fondurile firmei la care lucra.
Nu bine a debutat, că primele impresii au şi apărut în prvinţa multitudinilor de activităţi pe care poliţiştii de prevenire şi de proximitate le derulează zilele acestea în cadrul celei de-a opta ediţie a „Săptămânii Prevenirii Criminalităţii”.
Luni începe a opta ediţie a „Săptămânii Prevenirii Criminalităţii”, eveniment naţional, organizat la Oradea de poliţiştii de prevenire, cu scopul sensibilizării populaţiei cu privire la importanţa prevenirii criminalităţii şi la necesitatea adoptării unor conduite antivictimale şi antiinfracţionale.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Începând de vineri, 22 mai, traficul pe tronsonul magazinul Crișul - Gară a fost deviat pentru începerea lucrărilor la cele două pasaje.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cu prilejul evenimentului cultural „Noaptea Muzeelor”, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor îi invită pe orădeni și pe turiști să descopere, în incinta Cetății Oradea, expoziția tematică „Repere din istoria pompierilor bihoreni”, găzduită de Muzeul Orașului Oradea, parte a ansamblului Muzeului Țării Crișurilor.
România
PSD, PNL, USR și UDMR au semnat un acord privind adoptarea noii legi a salarizării în sectorul public până la finalul actualei sesiuni parlamentare, în urma unui proces de mediere coordonat de Administrația Prezidențială.
FC Bihor
Sezonul s-a încheiat pentru FC Bihor Oradea cu o clasare pe onorabilă pe locul 4. După antrenamentul de miercuri, fotbaliștii au intrat într-o vacanță de aproximativ o lună. În această perioadă conducerea și staff-ul tehnic lucrează la creionarea lotului cu care va fi abordat sezonul viitor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
De Ziua Eroilor, marcată odată cu sărbătoarea Înălțării Domnului, emoția și recunoștința au adus împreună comunitățile din Aleșd și Beiuș, unde au avut loc ceremonii de comemorare dedicate militarilor bihoreni căzuți la datorie în Afganistan.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un tânăr orădean de 20 de ani a fost condamnat de Tribunalul Bihor la 2 ani și 6 luni de închisoare, cu executare, pentru trafic de droguri, după ce în vara lui 2025 a fost prins în flagrant delict în timp ce ridica, din Salonta, un troller în care se aflau peste 3 kilograme de canabis și 10 grame de cocaină.
Economic
Statul pregătește reguli mai stricte pentru etichetarea și vânzarea cărnii de porc în marile magazine.
Economic
Noua aplicație iBon, lansată recent de ANAF pentru verificarea bonurilor fiscale, începe să fie utilizată intens de către contribuabili.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro îți prezintă evenimentele care vor avea loc în Oradea în perioada 22 - 24 mai.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Începerea lucrărilor la cele două pasaje subterane din zona Gării și magazinului Crișul va schimba, temporar, modul în care se va face colectarea deșeurilor în centrul Oradiei.
Economic
Tot mai mulți tineri din România se confruntă cu dificultăți atunci când încearcă să își cumpere o locuință.