Un număr de 48 de percheziții au avut loc, la primele ore ale dimineții de marţi, în București și județele Mehedinți și Timiș, în acesta din urmă descinderile având loc în 30 de locații. În Timiș sunt suspectate de evaziune fiscală 14 persoane, printre care se află și un administrator al unei cunoscute rețele de farmacii din Timișoara.
Polițiștii din Ciacova au prins un tânăr de 22 de ani care figura ca fiind urmărit național. În luna aprilie 2012, acesta a furat mai multe bunuri din incinta unei firme din județul Satu-Mare, cauzând un prejudiciu de peste 20.000 de lei.
Un tânăr din Timișoara este acum cercetat penal după ce a accidentat ușor un pieton, care traversa regulamentar strada, apoi a fugit de la locul accidentului. La doar câteva ore după accident, polițiștii l-au prins pe fugar.
Polițiștii au demarat campania „Tu decizi! Votează legal!” prin care cetățenii vor fi informați cu privire la alegerile pentru Camera Deputaţilor şi a Senatului. În acest sens membrii Centrului Judeţean de Comunicare au lipit afișe și au împărțit pliante timișorenilor.
Polițiștii de frontieră au descins, în primele ore ale dimineții de sâmbătă, la mai multe adrese din Timișoara de unde au ridicat un număr de 14 persoane pe care le-au dus în fața procurorilor DIICOT pentru audieri, fiind suspectate de trafic de migranți. Printre suspecți se numără și liderul grupării, un cetățean libanez.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cu binecuvântarea lui Dumnezeu și cu aleasă bucurie duhovnicească, toți credincioșii sunt invitați să participe la un moment deosebit din viața Schitului Vârtop, așezământ monahal dependent de Mănăstirea Izbuc, prilejuit de săvârșirea, pentru prima dată, a Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii în noua biserică.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Oradea este unul dintre orașele care s-au schimbat cel mai vizibil în ultimul deceniu.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în seara zilei de marți, 14 iulie.
FC Bihor
În al treilea meci test jucat în Slovenia, FC Bihor Oradea a întâlnit echipa NK Kety Emmi Bistrica (locul 6 în ediția trecută în Liga 2 din Slovenia), în poarta căreia au marcat de patru ori.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Activitatea Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) este afectată de o avarie tehnică ce a dus la indisponibilitatea unei părți a sistemelor informatice utilizate la nivel național.
BIHON Sport local
Luni, 13 iulie, de la ora 18:00, a fost programată reunirea echipei CS Bihorul Beiuș, revelația play-out-ului din Liga 3, Seria 8.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Furnizarea apei calde se va întrerupe începând de miercuri, 15 iulie, ora 8:00.
Bihon CSM Oradea
Clubul Sportiv Municipal Oradea pune în vânzare noile abonamente și bilete pentru sezonul competițional 2026-2027 al echipei de baschet.
Economic
Uniunea Europeană se apropie de o schimbare importantă în ceea ce privește aspectul bancnotelor euro. Banca Centrală Europeană (BCE) lucrează la o nouă serie de cupiuri, iar în competiția pentru design au rămas două concepte majore: unul inspirat din patrimoniul cultural european, iar celălalt dedicat naturii și biodiversității continentului.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Deputatul PNL de Bihor Arina Moș, și-a prezentat, într-un document trimis redacției, raportul privind activitatea desfășurată în sesiunea parlamentară februarie – iunie 2026.
3
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben de instabilitate atmosferică, averse torențiale și vijelii, valabilă miercuri în regiunile montane.