Poloiştii orădeni au câştigat categoric meciurile din deplasare cu Dinamo, scoruri 10-5 şi 14-5.
Echipa de polo Crişul a obţinut două victorii în „dubla” cu Sportul Studenţesc, din ultima etapă a returului Superligii.
Oradea este primul centru al poloului feminin din România. Dacă în alte oraşe au existat doar tentative firave de a se pune bazele acestui sport şi pentru reprezentantele sexului frumos, în Oradea există deja o echipă care se antrenează cu regularitate, sub comanda antrenorului Orban Zoltan.
Reprezentativa de polo a României a obţinut ieri seară o victorie clară în faţa Rusiei, scor 11-8 (1-0, 3-2, 1-3, 6-3), într-un meci contând pentru Liga Mondială.
Poloiştii tricolori întâlnesc marţi naţionala Rusiei, într-un meci contând pentru Grupa a II-a europeană a Ligii Mondiale 2010/2011.
powered by Surfing Waves
Economic
În primele trei luni ale anului 2026, mediul de afaceri din România a intrat într-o fază de recul vizibil, cel puțin din perspectiva suspendărilor de activitate.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Patru orădeni au pus la punct un scenariu demn de filmele de acțiune, în care ei înșiși au jucat rolurile unei victime, ale unor polițiști și al unui mediator, cu scopul de a-l determina pe un bărbat să le dea toți banii pe care îi avea în contul bancar.
Educație
Sindicatele din învățământ pregătesc declanșarea grevei generale, în contextul tensiunilor acumulate după modificările legislative și salariale. Protestul ar urma să aibă loc indiferent de situația politică, după demiterea Guvernului Bolojan.
Bihon CSM Oradea
La Oradea Arena s-a desfășurat duminică seară prima partidă a seriei dintre CSM CSU Raiffeisen și Dinamo București, contând pentru semifinalele turneului play off al Ligii Naționale de baschet masculin.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un episod de grindină a transformat curțile oamenilor din localitatea Sârbești, într-un „covor” alb de gheață, în dimineața zilei de 10 mai.
Bihon CSM Oradea
Localitatea Ghioroc (jud. Arad) a găzduit Campionatul Național individual de judo pentru seniori. Judoka de la CSM Oradea și-au trecut în cont trei medalii, dintre care una de aur și două de bronz.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Mama Alisiei respinge ipoteza unei relații între fiica sa și suspect, îl acuză pe agresor de crimă din gelozie și susține că patronii fermei au încercat să-l ascundă.
Cultură
Regizorul Cristian Ban a pus în scenă, la Oradea, un „Unchiul Vania” actual, viu și sincer, un spectacol despre eşec, resemnare şi speranţă.
Bihon CSM Oradea
La Satu Mare a avut loc sâmbătă și duminică ediția 2026 a Campionatului Național de spadă feminin și masculin, în proba individuală, respectiv pe echipe.
FC Bihor
În „finala pentru locul 4”, FC Bihor și Steaua și-au împărțit reprizele, și au obținut câte un punct la capătul unui meci cu 6 goluri și răsturnări de situație.