Cel mai mare ajutor de şomaj din România ajunge în buzunarul unui fost angajat neamţ. Străinul este stabilit în România şi primeşte acum o indemnizaţie de şomaj de 7.550 de lei, echivalentul a 12 salarii minime pe economie.
În iunie au fost înregistrați 700 000 de șomeri, iar rata șomajului a fost de 7,1% în această lună, cu 0,2 puncte procentuale mai mică decât cea din mai şi cu 0,3 pp decât cea din aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit Institutul Naţional de Statistică (INS).
Rata şomajului din judeţul Timiş nu reuşeste să treacă de nivelul de 2%. Ultimele date oficiale anunţate de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Timiş arată că la finalul lunii noiembrie valoarea acestui indicator a fost de 1,94%. În total, 6.418 persoane sunt înregistrate ca fiind fără loc de muncă.
Numărul bihorenilor care au intrat în şomaj în primul semestru al acestui an se ridică la 13.384 de persoane, dintre care 1.252 de salariaţi au fost concediaţi prin disponibilizări colective. În aceeaşi perioadă, numărul angajărilor a ajuns la circa 4.000, potrivit datelor primite de la AJOFM Bihor.
powered by Surfing Waves
Comisia de circulație din orașul Valea lui Mihai a adoptat recent o serie de decizii menite să îmbunătățească traficul rutier și siguranța participanților la circulație, în urma analizării mai multor solicitări venite din partea cetățenilor.
Arbitrul asistent orădean Alexandru Ioan Corb a fost nominalizat pentru lista FIFA pe anul 2026, astfel că CJA Bihor va avea trei arbitri în elita arbitrajului mondial.
Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteorologică și mai multe atenționări și avertizări Cod Galben și Cod Portocaliu, ce vizează intensificări ale vântului, ninsori, polei și viscol, în mare parte din țară.
Băutura i-a luat pur și simplu mințile unui bărbat din satul Cubulcut, aparținător localității Săcueni, care și-a atacat mama cu un cuțit, de față cu propria nepoată, de doar 11 ani.
Avea o atitudine arogantă și le-ar fi propus să cumpere „iarbă”.
Peste 24 de milioane de căutări de joburi au fost efectuate anul acesta, relevând tendințele și interesele concrete ale candidaților pe piața muncii.
Consiliul Local Aleșd a aprobat, prin Hotărârea nr. 120 din 18 decembrie 2025, nivelul taxelor și impozitelor locale pentru anul 2026 pentru persoane fizice și juridice, pentru clădiri, terenuri, mijloace de transport și servicii locale. Impozitul pe clădiri pentru persoanele fizice și pentru cele care desfășoară activități economice este de 0,1% din valoarea impozabilă.
Pentru al XVI-lea an consecutiv, în preajma sărbătorilor de Crăciun, Asociația Pro Bambini din Oradea a venit în sprijinul familiilor cu mulți copii și cu dificultăți materiale din municipiu și din județ.
Guvernul a adoptat un proiect de ordonanță de urgență prin care modifică legislația privind reducerea riscului seismic al clădirilor, măsurile vizând protecția populației, transparența informațiilor despre imobile și consolidarea capacității autorităților de a interveni în situații de risc.
Lucrările la Centrul Multifuncțional „Minerul” din orașul Ștei se află în etapa finală, investiția ajungând la un stadiu fizic de realizare de aproximativ 95%.