Continuarea programului de reabilitare termică în Oradea aşteaptă după banii de la Guvern.
Primăria municipiului Oradea a demarat procedura de cerere de oferte în vederea atribuirii contractului de lucrări privind execuţia lucrărilor de reabilitare termică a unui număr de 17 blocuiri de locuit de tip codomeniu din municipiul Oradea.
Municipalitatea a primit acordul aleşilor pentru a trece la izolarea termică a unor clădiri din administrarea sa.
UE refuză să mai finanţeze termoficarea orădeană iar furnizorul tradiţional de cărbune a intrat în insolvenţă.
Încă cel puţin 15 blocuri de locuinţe vor fi anvelopate prin programul naţional de reabilitare termică.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O parte din lucrările de reparații care se desfășoară în zona străzilor Sf. Apostol Andrei și Carpați au fost finalizate.
România
DIICOT a anunțat marți că a dispus reținerea unui cetățean rus, în vârstă de 40 de ani, acuzat de săvârșirea infracțiunii de tentativă la acte de diversiune.
Educație
Peste 2.200 de copii au fost depistați cu tulburări de limbaj și comunicare în cabinetele logopedice școlare și interșcolare din Bihor, în anul școlar 2025-2026. Aproape 1.900 au intrat în programe de corectare, în condițiile în care CJRAE Bihor are doar 29 de logopezi. Conducerea instituției estimează că ar fi nevoie de cel puțin 100 pentru a acoperi întregul județ.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Spitalul Municipal Salonta poate relua serviciile medicale corespunzătoare nivelului I B în obstetrică-ginecologie și neonatologie, inclusiv nașterile prin cezariană. Încadrarea a fost stabilită prin Decizia nr. 135 din 7 septembrie 2026 a Direcției de Sănătate Publică Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Când spui Briheni, primul gând îți zboară la savuroasele plăcinte tradiționale cu care participanții la edițiile trecute ale „Festivalului plăcintelor”, devenit brandul localității din comuna Lunca.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O ceartă violentă pe care un cuplu a avut-o lângă un restaurant de la intersecția bulevardului Ștefan cel Mare cu strada Lacul Roșu s-a terminat în arest pentru femeia care și-a atacat partenerul cu un cuțit.
România
Românii care au încă vechea carte de identitate, model 1997, pot călători în continuare cu ea în statele Uniunii Europene și ale Spațiului Schengen, atât timp cât documentul este valabil. Această posibilitate va rămâne însă valabilă doar până în vara anului 2031.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, 8 septembrie, o atenționare Cod galben de temperaturi deosebit de ridicate pentru zece județe situate în vestul, nord-vestul și sud-vestul țării.
Educație
România rămâne sub media OECD la științe, matematică și citire, arată rezultatele PISA 2025, publicate marți, 8 septembrie. Peste jumătate dintre elevii români de 15 ani nu ating nivelul minim de competență la matematică, iar la citire și științe proporția se apropie de 50%.