
Sala mare de ședințe a Prefecturii s-a dovedit neîncăpătoare pentru toți cei care au ținut să fie prezenți la festivitate. Printre cei care au răspuns invitație de a lua parte la eveniment s-au numărat fostul prefect Marcel Dragoș, senatorul Aurel Mohan, liderul PSD Bihor, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului, Bekeși Csaba, rectorul Universității Oradea, Constantin Bungău, președintele CJ Bihor, Mircea Mălan, subprefectul și secretarul general al Prefecturii, Nandor Bothazy respectiv Tibor Feneși, prim-vicepreşedinte CNIPMMR, Ioan Mintaș, șefii instituțiilor „de forță” din cadrul MAI, directori de instituții deconcentrate, primari de la toate formațiunile politice, foști și actuali consilieri din partea PSD, precum și familia noului prefect. Deși era așteptat să fie prezent, primarul Florin Birta nu a mai ajuns.
Avertismentul ministrului Marian Neacșu
Înainte de a începe ceremonia prin care fiecare prefect sau subprefect nou numit a depus jurământul de investire, vicepremier și ministru de Interne, Marian Neacșu, a ținut să transmită un averstiment în privința modului în care noii demnitari trebuie să își îndeplinească mandatele.
Ministrul Neacșu le-a cerut noilor prefecți și subprefecți să urmărească modul în care instituțiile din teritoriu își desfășoară activitatea și să se implice în exercitarea atribuțiilor ce le revin.
Ministrul de Interne le-a comunicat în mod tranșant faptul că dacă va considera că unii dintre cei numiți acum nu se ridică la nivelul cerințelor nu va ezita să îi înlocuiască.
„Dumneavoastră sunteți reprezentanții Guvernului în teritoriu și, prin activitatea pe care o desfășurați, reprezentați guvernarea la nivel local. Vă cer să fiți demni, serioși și profesioniști, să reprezentați cu cinste atât județele dumneavoastră, cât și Ministerul Afacerilor Interne și Guvernul. Aveți o misiune importantă, iar prin comportamentul și activitatea dumneavoastră contribuiți nu doar la prestigiul personal, ci și la imaginea Guvernului și a acestui minister Îmi doresc ca dumneavoastră să fiți principalii exponenți ai responsabilității în teritoriu, să vegheați la desfășurarea corectă a activității instituțiilor și să contribuiți la un act de guvernare locală eficient, care să aibă drept rezultat servicii publice de cea mai bună calitate. Nu este suficient să ocupați o funcție, ci trebuie să vă exercitați atribuțiile personal și direct. Am așteptări clare în ceea ce privește activitatea fiecăruia dintre dumneavoastră și voi urmări îndeaproape modul în care vă îndepliniți responsabilitățile.” a precizat viceprim-ministrul Neacșu.
Prioritățile mandatului noului prefect de Bihor
Noul prefect al județului Bihor și-a prezentat principalele direcții de acțiune în cadrul ceremoniei oficiale de instalare în funcție, punând accent pe colaborarea interinstituțională, dialogul cu administrațiile locale, mediul universitar și cel de afaceri, dar și pe îmbunătățirea comunicării cu cetățenii.
În debutul discursului, acesta a mulțumit conducerii PSD Bihor pentru propunerea de a ocupa funcția de prefect, colegilor care au susținut nominalizarea, precum și Guvernului pentru încrederea acordată. Pavel a ținut să mulțumească fostului prefect Dragoș pentru buna colaborare avută în perioada în care a deținut funcția de subprefect.
„Orice început de drum se cuvine să înceapă cu mulțumiri și am să-i mulțumesc domnului Mohan pentru că a făcut propunerea de a fi desemnat de organizația PSD Bihor pentru funcția de prefect al județului Bihor, colegilor care au susținut această propunere și Guvernului, împreună cu toți miniștrii care îl compun, pentru încrederea de a mă numi în funcția de prefect al județului Bihor.” a declarat Emilian Pavel.
Noul prefect a subliniat că preluarea mandatului reprezintă o responsabilitate pe care intenționează să o împartă cu echipa din Prefectură, reprezentanții instituțiilor deconcentrate și aleșii locali.
„Este o mare responsabilitate pentru mine și pentru echipa cu care vin în fața dumneavoastră, dar este o responsabilitate pe care sunt convins că o pot duce, pentru că ea se va sprijini și pe umerii
dumneavoastră, ai aleșilor locali, ai reprezentanților instituțiilor deconcentrate, ai colegilor mei din Prefectură.” a afirmat noul prefect.
Unul dintre mesajele centrale ale discursului a vizat respectarea legitimității primarilor și a reprezentanților administrației locale. Acesta a transmis că aleșii locali vor avea parte de respect și deschidere din partea Instituției Prefectului, subliniind rolul pe care îl au în relația directă cu comunitățile.
„Dumneavoastră reprezentați cei mai legitimi oameni din acest județ. Eu sunt numit, sunt mulți colegi din instituțiile deconcentrate care sunt numiți, alții sunt cu concursuri câștigate, dar legitimitatea vă aparține. Și vreau să înțelegeți de la bun început că eu respect această legitimitate mai mult decât orice”, a declarat noul prefect, adresându-se primarilor și reprezentanților instituțiilor publice prezenți la ceremonie.
Parteneriat cu mediul universitar și mediul de afaceri
În ceea ce privește dezvoltarea județului, prefectul a evidențiat importanța colaborării cu mediul academic, pe care îl consideră un partener esențial al administrației.
„Eu consider că mediul academic este cheia de boltă care trebuie să asigure dezvoltarea unui județ și dezvoltarea unei societăți. De aceea, cred că o colaborare bună cu mediul universitar trebuie să fie pe primul loc atunci când ne gândim la dezvoltarea acestui județ și a acestei comunități.” a spus Pavel.
Un alt partener important în viziunea noului prefect este mediul de afaceri. Acesta a amintit că experiența acumulată în sectorul privat îi oferă o perspectivă directă asupra provocărilor cu care se confruntă antreprenorii.
„Mediul de afaceri contribuie la dezvoltarea acestui județ, creează locuri de muncă, duce pe umerii săi deciziile noastre. Și știu ce spun, pentru că o bună parte din activitatea mea am desfășurat-o, între demnitățile pe care le-am deținut, în mediul privat. Știu ce înseamnă să plătești salarii, știu ce înseamnă să plătești impozite și taxe și cred că o colaborare mai bună cu mediul de afaceri ne-ar ajuta să dăm decizii mai bune, atât la nivel local, cât și la nivel central.” a anunțat noul prefect.
Comunicarea cu cetățenii, una dintre prioritățile mandatului
Un accent deosebit în cadrul discursului a fost pus pe necesitatea îmbunătățirii comunicării publice. Noul prefect consideră că administrația și instituțiile publice trebuie să explice mai bine activitatea desfășurată, politicile promovate și rezultatele obținute, astfel încât cetățenii să fie informați corect și complet. Acesta a atras atenția că autoritățile tind să comunice mai ales despre ceea ce nu funcționează, lăsând în plan secund rezultatele pozitive și lucrurile care au fost realizate.
„De prea multe ori, poate, considerăm noi, cei implicați în administrație și în politică, că toți cei cu care interacționăm sau care se uită către noi din când în când știu ce știm și noi. Considerăm că politicile publice pe care le promovăm, domeniile de care răspundem și, mă gândesc aici la instituțiile deconcentrate, sunt cunoscute în același detaliu în care le cunoaștem noi. Este o eroare pe care o facem și uităm să comunicăm. Uităm să comunicăm ce s-a făcut bine în țara asta, uităm să comunicăm ce se face bine în acest județ și tindem foarte mult să scoatem în evidență ce nu funcționează. Doar ce nu funcționează.” a mai spus Emilian Pavel.
Valorificarea potențialului județului Bihor
Prefectul Pavel a vorbit și despre resursele și diversitatea județului Bihor, considerând că acestea trebuie valorificate printr-o colaborare mai bună între instituții și printr-o administrație orientată către nevoile comunităților.
„Cred că în acest început de drum trebuie să vorbim despre potențialul acestui județ, care se bucură de o diversitate nu doar etnică sau religioasă, ci și de resursele pe care le deține și de care se bucură. Trebuie să le exploatăm în folosul cetățenilor, să ne dezvoltăm și să ne ținem de acel jurământ despre care vorbea domnul prefect Marcel Dragoș, să ne facem fiecare, la locul nostru, datoria, să comunicăm despre aceste lucruri și lucrurile vor merge într-o direcție normală.” a transmis prefectul de Bihor.
Acesta a făcut apel la depășirea disputelor și a preocupărilor legate de aspecte personale ale celor aflați în funcții publice, în favoarea colaborării și identificării unor soluții concrete pentru problemele cetățenilor. În opinia sa, aplicarea programului de guvernare și cooperarea între instituțiile statului sunt esențiale pentru atingerea obiectivelor asumate.
„Dacă în următorii doi ani vom continua să mergem în această direcție și nu vom face ceea ce s-a spus în videoconferință de către domnul viceprim-ministru și ministrul Afacerilor Interne, să urmărim planul de guvernare, să-l aplicăm în detaliu, să lucrăm cu instituțiile, să luăm povara de pe umerii cetățenilor, cred că vom merge într-o direcție pe care nu ne-o dorim.” a mai anunțat Pavel.
La final, acesta s-a declarat optimist în privința colaborării cu primarii și directorii instituțiilor publice din județ, exprimându-și convingerea că există premise pentru construirea unui parteneriat administrativ eficient.
„Eu sunt însă optimist. Îi cunosc pe toți cei prezenți în sală și pe cei care nu au reușit să vină aici. Repet, primari, directori de instituții. Știu că putem colabora foarte bine, că putem construi împreună, dar știu că putem comunica mult mai bine decât am făcut-o. Și este una dintre prioritățile mele.” a conchis noul prefect al județului Bihor. Întrebat care vor fi persoanele care vor face parte din Cancelaria prefectului, Emilian Pavel ne-a comunicat că acestea vor fi Sergiu Octavian David și Georgiana Fășie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!