Prefectul Claudiu Pop a subliniat vineri că îngrădirea dreptului de a participa la referendum se pedepeseşte penal, cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi. Prefectul a transmis că şi preşedinţilor secţiilor de votare li s-a învederat acest lucru, la instructajul care a avut loc la Casa de Cultură a Sindicatelor, pe 25 iulie.
Spre deosebire de alegerile locale, când deţinuţii nu au putut vota din cauză că niciunul nu era domiciliat pe raza secţiei de votare de care aparţine Penitenciarul Timişoara, de această dată, la referendum, cei din spatele gratiilor care au încă dreptul de a vota vor avea la dispoziţie trei secţii de votare. Şi pacienţii de la Spitalul Judeţean şi Spitalul Municipal din Timişoara vor beneficia de urna mobilă.
Liberalii din Timiş îi acuză pe democrat-liberali că în ziua referendumului, pe 29 iulie, vor încerca diferite tertipuri pentru a împiedica lumea să meargă la vot. Europarlamentarul Cristian Buşoi a declarat că metodele variază de la instalarea unor simpatizanţi ai preşedintelui suspendat, Traian Băsescu, în faţa secţiilor de votare cu tabele şi aparate de filmat sau de fotografiat, până la închirierea cărţilor de identitate pentru această zi.
Este momentul să punem capăt războiului pe care Traian Băsescu îl duce de ani de zile împotriva românilor. Traian Băsescu pozează în victima inocentă a adverarilor politici, dar uită că lupta se dă, de fapt, între el și poporul român. Este un război al caracatiței îndestulării și corupției contra poporului sărăcit și umilit peste măsură.
Este momentul să punem capăt războiului pe care Traian Băsescu îl duce de ani de zile împotriva românilor. Traian Băsescu pozează în victima inocentă a adverarilor politici, dar uită că lupta se dă, de fapt, între el și poporul român. Este un război al caracatiței îndestulării și corupției contra poporului sărăcit și umilit peste măsură.
powered by Surfing Waves
BIHON Sport local
Două echipe bihorene aflate în scădere de turație, după un început bun de campionat, s-au aflat față în față la Sânmartin. Nici Lotus (3 egaluri și o înfrângere), nici CS Bihorul (un egal și 3 eșecuri) nu mai câștigaseră de 4 etape, iar la final doar beiușenii s-au bucurat pentru că golul reușit de fundașul central Alexandru Rus s-a dovedit decisiv.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Centrul Oradiei s-a transformat într-o adevărată scenă în aer liber, în cadrul FestiFall 2026. Artiștii stradali Sirens of the Sky, Medialuna și Piano Sky au atras mii de spectatori, care i-au urmărit, fotografiat și filmat pe tot parcursul serii.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Muzica de fanfară, dansul elegant și întâlnirea dintre generații au făcut parte din atmosfera primei seri de Oradea FestiFall 2026.
Bihon CSM Oradea
Meciul CSU Pitești - CSM Oradea va avea loc sâmbătă, 10 octombrie, cu începere de la ora 17:00, la Mioveni.
Bihon CSM Oradea
Meciul contează pentru etapa a doua din sezonul regulat al Ligii Naționale de baschet masculin și va avea loc sâmbătă, 10 octombrie, cu începere de la ora 18:00, la Oradea Arena.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Denis Marcel Bercea, tânărul de 24 de ani, din Oradea, trimis în judecată pentru că și-a lovit mama cu un cuțit, în urma unui conflict violent în fața casei, a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare, cu executare, pentru tentativă de omor asupra unui membru de familie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pe Calea Sântandrei nr. 10A din Oradea și-a deschis oficial porțile noul Kärcher Center AMOVI SERV, un sediu modern construit de dealerul autorizat Kärcher Amovi Serv și dedicat integral soluțiilor de curățenie. Pentru a surprinde atmosfera vibrantă a evenimentului de lansare și pentru a vedea amploarea noului centru, vă invităm să urmăriți materialul video atașat acestui articol.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Doi bihoreni care au fost condamnați la închisoare cu executare pentru deținere de droguri de mare risc și infracțiuni rutiere au fost ridicați de polițiști în cursul zilei de joi, imediat după ce sentințele de condamnare au devenit definitive, și au fost predați Penitenciarului Oradea.
România
Platforma TollRo se confruntă vineri cu noi probleme de funcționare, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Echipele tehnice intervin pentru remedierea disfuncționalităților, iar șoferii care nu au reușit să achiziționeze TollRo din cauza acestora nu vor fi sancționați.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Administrația Națională de Meteorologie a publicat vineri prognoza pentru intervalul 12 octombrie – 8 noiembrie 2026. Estimările indică temperaturi apropiate de normalul perioadei în toate regiunile, iar în prima săptămână sunt așteptate precipitații peste medie în sud și în regiunile extracarpatice, în timp ce vestul și nord-vestul țării vor avea un deficit de precipitații.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
4 ani și 2 luni de închisoare, cu executare. Este pedeapsa pe care Tribunalul Bihor i-a aplicat-o, printr-o sentință dată vineri, lui József Rövid, un tânăr de 20 de ani, din Salonta, acuzat că a intrat în locuința unui bărbat de 84 de ani și l-a lovit în cap cu o seceră.