Rotary Club Băile Felix, în parteneriat cu Rotaract Club Oradea organizează evenimentul „10 pentru viitor!”.
166 de table magnetice au dăruit membri „Rotary Club Oradea 1113” elevilor de la școlile speciale din județ în urma evenimentului „Rotary Golf Charity Cup”.
Clubul Rotaract organizează evenimentul caritabil „Sunetul Talentului”, care are ca scop strângerea de fonduri pentru elevii talentați de la Liceul de Artă.
powered by Surfing Waves
România
În 2026, sistemul de sancțiuni din România a fost recalibrat astfel încât încălcarea legii să aibă efecte financiare semnificative, atât pentru persoane fizice, cât și pentru companii.
România
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a propus ca șoferii cărora le-a fost suspendat permisul și care depun contestație să nu mai poată conduce pe perioada judecății.
România
'Băieții deștepți', în mare parte, au blocat sistemul energetic prin investiții de tip speculativ, a declarat, vineri, prim-ministrul Ilie Bolojan, care a subliniat că este nevoie de modificări de regulamente care să nu mai permită astfel de lucruri.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Activitatea Comisiei Municipale de Urbanism și Amenajarea Teritoriului a cunoscut în 2025 un volum consistent de lucru, fiind analizate 3.975 de documentații, dintre care 2.499 au reprezentat solicitări efective discutate în ședințele comisiei.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La conferința de presă organizată în 13 februarie, dedicată bilanțului Direcției Arhitect Șef din cadrul Primăriei Oradea pe 2025, arhitectul-șef Radu Fortiș, alături de viceprimarul Teofil Filimon, a prezentat o radiografie detaliată a activității dintr-un an care a adus atât ajustări pe piața construcțiilor, cât și o consolidare a instrumentelor de planificare urbană.
România
Un puternic incendiu a cuprins vineri după-amiază mai multe mașini pe Bulevardul Constructorilor din Sectorul 6 al Capitalei.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Expoziția va putea fi vizitată gratuit, în perioada 21– 25 februarie 2026.
BIHON Sport local
Plecat de la FC Bihor la Player București, atacantul orădean Raul Andrei Paul s-a transferat în această iarnă la Rapid București.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Direcția Arhitectului Șef din cadrul Primăriei Municipiului Oradea a intrat într-o etapă pe care arhitectul șef Radu Fortiș o descrie drept decisivă pentru modernizarea administrației: trecerea integrală în mediul digital a fluxurilor de urbanism, de la certificatele de urbanism până la activitatea Comisiei de Urbanism și, în perspectivă, la autorizațiile de construire.